CAUZA probabilă a maladiei Alzheimer, descoperită. Un medicament anticancer ar putea preveni boala
Un studiu realizat pe şoareci a descoperit cauza probabilă a maladiei Alzheimer şi sugerează că un medicament testat în prezent pe oameni pentru tratarea cancerului ar putea preveni maladia care cauzează demenţă.
Cercetarea savanţilor americani a fost catalogată ca oferind speranţă pentru descoperirea de noi tratamente contra demenţei, informează theguardian.com.
Studiul, realizat de oameni de ştiinţă de la Duke University din Statele Unite ale Americii şi publicat în Journal of Neuroscience, a ajuns la nişte concluzii surprinzătoare, potrivit unuia dintre autorii cercetării, pentru că acestea contrazic teoria actuală referitoare la această maladie.
Cercetarea sugerează că, în cazul şoarecilor care suferă de Alzheimer, anumite celule ale sistemului imunitar, care de obicei protejează creierul, încep să consume un nutrient important numit arginină.
Blocând acest proces prin folosirea medicamentului difluorometilornitină (DFMO), pierderile de memorie şi acumularea în creier de proteine cunoscute sub numele de placă au fost prevenite.
Cercetarea a fost efectuată pe mai mulţi şoareci, în cazul cărora un număr de gene importante a fost modificat pentru a face sistemul imunitar al animalelor cât mai asemănător celui uman.
"Dacă într-adevăr consumul de arginină este atât de important în procesul de instalare a maladiei, poate putem bloca acest consum şi putem vindeca boala", a declarat Carol Colton, profesoară de neurologie la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii Duke şi membră a Institutului Duke pentru ştiinţe ale creierului.
Anterior se credea că creierul eliberează o serie de molecule care "accelerează" sistemul imunitar, afectând aparent creierul, dar acest studiu a descoperit o exprimare mai intensă a unor gene asociate cu suprimarea sistemului imunitar.
"Este surprinzător, pentru că suprimarea sistemului imunitar nu este un lucru la care experţii în domeniu să se fi gândit că are loc în cazul maladiei Alzheimer", a spus Matthew Kan, autor al studiului.
Şoarecii cărora li s-a administrat medicamentul DFMO pentru a bloca arginaza, o enzimă care descompune arginina, au avut rezultate mai bune le testele de memorie la care au fost supuşi ulterior.
"Toate acestea sugerează că, dacă putem bloca acest proces local de sărăcire în aminoacizi, atunci putem proteja şoarecele, cel puţin, de maladia Alzheimer", a mai spus Kan.
"Acest studiu deschide calea către o nouă abordare, total diferită, referitoare la cauza maladiei Alzheimer, oferind noi idei în ceea ce priveşte tratarea", a spus, la rândul său, Carol Colton.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro