Cea mai mare companie de pe Rasdaq, Navrom Galaţi, se delistează

Autor: Marius Oncu Postat la 28 ianuarie 2015 125 afişări

Navrom Galaţi (COVG), compania cu cea mai mare capitalizare pe piaţa Rasdaq, se va retrage de la tranzacţionare, în contextul procesului de defiinţare a acestei secţiuni a Bursei, pentru că acţionarii au respins transferul pe o altă piaţă.

Acţionarii au respins propunerile de transfer pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ de tranzacţionare, situaţie în care, conform legii, societatea se retrage de pe bursă.

"Ca urmare a hotărârii adoptată de acţionari la art 1 şi art 2 din prezenta hotărâre, acţiunile societăţii vor fi retrase de la tranzacţionare, iar societatea se va delista", se arată în raportul cu deciziile AGA transmis de Navrom Galaţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Compania are o capitalizare de 186 milioane de lei (41,6 milioane de euro) la cotaţia de 10,9 lei/acţiune de la ora transmiterii acestei ştiri, în urcare cu 9% faţă de marţi. Titlurile Navrom au crescut cu 26,6% marţi, când a avut loc AGA în care s-a luat decizia de retragere de la tranzacţionare.

Rulajul înregistrat marţi cu acţiunile companiei, de 137.244 lei, este cel mai ridicat din ultima lună.

Anterior creşterii din şedinţa de marţi, titlurile Navrom au fost tranzacţionate cel mai recent joia trecută, la 7,9 lei/unitate, preţ în urcare cu 31,7%. La cotaţia de 7,9 lei/unitate Navrom avea o capitalizare de 135 milioane de lei.

Navrom este controlată de grupul Transport Trade Services (TTS), deţinătorul unei participaţii de 87,4% potrivit celor mai recente date disponibile pe bursă, de la mijlocul anului trecut. Grupul TTS este controlat de omul de afaceri Mircea Mihăilescu şi deţine pe lângă Navrom, şi compania de transport feroviar Transfer International Spedition.

A doua companie după capitalizare pe piaţa Rasdaq este producătorul de lactate Albalact (ALBZ), companie ale cărei acţiuni au înregistrat însă variaţii mult mai reduse în ultima perioadă. Acţionarii Albalact vor decide pe 10 februarie dacă vor transfera compania pe o altă piaţă sau aceasta va fi retrasă de la tranzacţionare.

Piaţa Rasdaq va fi desfiinţată în luna octombrie. Companiile care nu se transferă pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ (ATS) vor fi delistate..

Bursa de valori Bucureşti va relansa pe 25 februarie secţiunea de tranzacţionare de acţiuni a actualei pieţe ATS sub denumirea AeRO. Piaţa AeRO este segmentul dedicat acţiunilor din cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare al BVB. Acesta este un segment de piaţă dedicat listării companiilor la început de drum, pentru finanţarea proiectelor, creşterea vizibilităţii şi contribuţiei la dezvoltarea mediului de afaceri.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
NAVROM,
DELISTARE,
/actualitate/cea-mai-mare-companie-de-pe-rasdaq-navrom-galati-se-delisteaza-13791393
13791393
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.