Cea mai mare putere economică a lumii se implică în situaţia din UCRAINA. Care e mesajul transmis către Putin

Autor: Mihai Draghici Postat la 02 martie 2014 16945 afişări

Premierul Ucrainei spune că Rusia A ÎNCEPUT RĂZBOIUL.

Cea mai mare putere economică a lumii se implică în situaţia din UCRAINA. Care e mesajul transmis către Putin

Ministerul chinez de Externe îndeamnă toate părţile implicate în conflictul din Ucraina să respecte reglementările internaţionale şi să caute o soluţie pentru depăşirea crizei prin dialog şi negocieri.

"China este foarte preocupată de actuala situaţie din Ucraina", a declarat Qin Gang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, referindu-se la riscurile unei intervenţii militare ruse, informează site-ul agenţiei China Nouă.

China respectă principiul neintervenţiei în afacerile interne ale Ucrainei şi susţine independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială ale acestei ţări, a precizat oficialul de la Bejing, îndemnând părţile implicate să iniţieze negocieri pentru depăşirea c A LUMII se implică în situaţia din UCRAINA. CARE E MESAJUL TRANSMIS LUI PUTINrizei şi pentru menţinerea păcii în regiune.

Noua putere de la Kiev a apelat la asistenţa NATO, cerând organizaţiei să folosească toate măsurile posibile pentru a asigura integritatea teritorială a ţării şi protecţia populaţiei, transmite RIA Novosti.

Apelul a fost formulat imediat după ce parlamentul Rusiei a adoptat, sâmbătă, desfăşurarea de forţe militare în Ucraina, în replică la ceea ce Moscova numeşte "ameninţări" la adresa militarilor din flota rusă a Crimeei şi a populaţiei civile rusofone din această peninsulă.

Ministrul de externe ucrainean, Andrei Deşciţa, a cerut NATO ajutor pentru asigurarea securităţii facilităţilor nucleare ale ţării sale. NATO a somat, duminică, Rusia să înceteze operaţiunile militare în Ucraina, după ce autorităţile ucrainene au afirmat că între 6.000 şi 15.000 de militari ruşi sunt în Crimeea (nu e clar însă câţi din aceştia sunt proaspăt desfăşuraţi şi câţi sunt membrii flotei ruseşti deja staţionate la Sevastopol) şi că două nave militare ruse sunt staţionate în largul peninsulei.

MAI MULTE AICI

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
CHINA,
RUSIA,
UCRAINA
/actualitate/cea-mai-mare-putere-economica-a-lumii-se-implica-in-situatia-din-ucraina-care-e-mesajul-transmis-catre-putin-12179480
12179480
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.