Cine este Peter Crampton de la Barclays, cel mai bine cotat analist care acoperă Hidroelectrica. Ce preţuri-ţintă a mai nimerit în trecut
Din unsprezece analişti prezenţi pe platforma Bloomberg, care oferă preţuri-ţintă pentru acţiunile producătorului de energie electrică verde Hidroelectrica (H2O), prima companie de la Bursa de Valori Bucureşti în funcţie de capitalizare, cel mai bine cotat este Peter Crampton de la gigantul bancar Barclays. Cu o rată de succes de 67%, adică 138 din 205 ratinguri pe profit, randamentul mediu pe rating este de 12,4%.
De-a lungul timpului, Crampton a lansat 351 de recomandări, dintre care 65% sunt „buy”, 23% „hold”, iar 12% „sell”, arată datele Tipranks.com. Analistul acoperă societăţi listate pe pieţele de capital din Germania, Regatul Unit, Franţa, Italia, Spania şi Statele Unite. Din 2018 lucrează la Barclays; anterior a fost analist la Royal Bank of Scotland, UBS şi grupul britanic Macquarie.
Cel mai bun rating a fost oferit acţiunilor gigantului energetic german Uniper SE. La începutul lui 2022, înainte de declanşarea războiului din Ucraina, analistul le-a recomandat investitorilor să vândă acţiunile companiei care până de curând era cel mai mare cumpărător de gaze ruseşti. Astfel, dacă un investitor ar fi shortat (vândut în lipsă) o acţiune Uniper în intervalul 5 ianuarie 2022-5 ianuarie 2023, ar fi obţinut un randament de 93%. În acest interval, acţiunile societăţii s-au prăbuşit de la 41 la 2,6 euro pe unitate.
În ceea ce priveşte acţiunile H2O, Crampton le vede la 130 de lei pe unitate în toamna lui 2024, ceea ce implică un potenţial de creştere de 9,5% în funcţie de preţul de tranzacţionare de la BVB. Valoarea de piaţă a grupului ar urca astfel de la 53,8 miliarde la 58,9 miliarde de lei.
Pentru Verbund, cea mai mare companie listată din Austria, Peter Crampton estimează acţiunile la 100 de euro pe unitate, adică un randament potenţial de peste 20% începând cu ziua de 19 octombrie 2023 până la aceeaşi dată de anul viitor. În cercurile de investitori şi analişti, Hidroelectrica este comparată adesea cu producătorul austriac de energie electrică.
În medie, analiştii listaţi de Tipranks.com au recomandat „menţinere” pe acţiunile Verbund şi au oferit un preţ ţintă de 79,2 euro pe unitate, deci minus 4,7% faţă de preţul la care se tranzacţionează în prezent acţiunea. Dinamica Verbund din ultimul an constă într-un avans de 5%, la o capitalizare de 14 miliarde de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro