Comenzile de mâncare prin aplicaţii, o afacere de 20 de milioane de dolari
Foodpanda, împreună cu brandul afiliat hellofood, platformele online pentru comenzi de mâncare susţinute de Rocket Internet, cel mai mare incubator de afaceri online din lume, au primit o finanţare suplimentară în valoare de 20 de milioane de dolari de la un grup de investitori printre care se numără şi Phenomen Ventures. Investiţia va asigura extinderea globală, având ca obiectiv prezenţa în 40 de ţări până la sfârşitul primului trimestru al acestui an.
Compania funcţionează în prezent pe patru continente, anul trecut foodpanda extindinzându-se în 20 de ţări, printre care şi România. Ca urmare a strategiei de creştere, foodpanda îşi va extinde serviciile în alte opt ţări în prima parte a lui 2014: Croaţia, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Kazahstan, Azerbaidjan, Tanzania şi Uganda, în acestea două din urmă serviciul fiind deja lansat.
“În prezent, suntem cea mai mare platformă pentru comenzi online de mâncare din lume, fiind activi şi extinzându-ne în Asia, Europa, America Latină, Orientul Mijlociu şi Africa. Beneficiind deja de încrederea investitorilor cu experienţă, ne vom putea continua strategia de creştere, pentru a deveni un brand online cu adevărat global. Mai mult, vom continua să ne extindem şi în pieţele în care suntem deja activi, astfel încât să fim prezenţi în fiecare colţ al ţărilor în care ne desfăşurăm activitatea. De asemenea, continuăm să investim în serviciile pentru clienţi şi să creăm cel mai convenabil mod de a comanda mâncare – indiferent de locul de unde este realizată comanda”, a spus Ralf Wenzel, cofondator şi global managing director foodpanda / hellofood.
Platforma online pentru comenzi de mâncare ajută restaurantele să îşi crească vânzările prin intermediul site-ului şi al aplicaţiei, oferindu-le totodată tehnologii şi instrumente de analytics performante. Clienţii îşi pot alege mâncarea preferată online, iar foodpanda procesează comanda şi o trimite direct către restaurant, care se ocupă de livrare.
„(...) În ceea ce priveşte România, finanţarea ne va ajuta să ne extindem în toate oraşele mari din ţară, aşa cum ne-am propus”, a spus Dan Macarie, country manager foodpanda.ro.
Foodpanda are parteneriate cu peste 22.000 de restaurante la nivel mondial, în România colaborând în prezent cu peste 150 de restaurante din Bucureşti şi Cluj-Napoca.
În 2013, foodpanda a primit o finanţare de peste 20 de milioane de dolari de la Phenomen Ventures şi Investment AB Kinnevik şi alte 8 milioane de dolari de la iMENA Holdings.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro