Comisia Europeană vrea reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030
Comisia Europeană a propus miercuri reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, faţă de obiectivul actual de 32%, intensificând eforturile pentru de combatere a schimbărilor climatice, relatează Bloomberg.
Noua strategie a CE de reducere a poluării şi a creşterii preţurilor energiei, precum şi de reformare a politicilor energiei regenerabile, în următorul deceniu, va necesita investiţii medii anuale de 38 de miliarde de euro, la nivelul celor 28 de state membre, se arată într-un comunicat al instituţiei.
Obiectivul actual este de reducere a emisiilor poluante cu 20% până în 2020, de la nivelul din 1990, ceea ce ar conduce la diminuarea cu 32% a gazelor cu efect de seră până în 2030.
Propunerea pune în opoziţie state precum Germania şi Marea Britanie, care vor eforturi mai mari de protejare a atmosferei, cu ţări ca Polonia, care depind de combustibili fosili pentru funcţionarea economiei.
"Ţinta de reducere cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră este probabil maximul care poate fi obţinut, dacă vrei să uneşti toate forţele. Este un numitor comun pe care l-am urmărit de ani de zile", a declarat comisarul pentru Climă, Connie Hedegaard.
Strategia reprezintă un punct de pornire al dezbaterilor între statele membre, care ar putea avea ca rezultat redactarea unui proiect de lege la începutul lui 2015. Planul prevede şi o ţintă la nivelul UE de creştere a ponderei energiei regenerabile în consumul energetic la 27% până în 2030 şi ar putea include un angajament de creştere a eficienţei energetice, în cursul acestui an.
Propunerea este un un prim pas important în refacerea încrederii investitorilor în viziunea UE pentru un viitor energetic cu emisii scăzute, consideră Stephanie Pfeifer, director general la Institutional Investors Group on Climate Change în Londra, care reprezintă peste 85 de companii cu active de 7.500 miliarde de euro.
Obiectivul pe termen lung al UE este reducerea gazelor cu efect de sertă cu cel puţin 80% până în 2050.
"Investitorii au nevoie de strategii pe termen lung pentru a stabili investiţii în energie pentru mai multe decenii", a spus Pfeifer.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, consideră că cheltuielile pentru atingerea obiectivelor de mediu vor fi în mare parte compensate de economiile de carburanţi.
Pe de altă parte, Comisia nu va menţine ţintele individuale obligatorii pentru ţările membre, referitoare la ponderea energiei regenerabile, dincolo de 2020, dar va introduce în schimb un obiectiv general pentru UE.
"Eliminarea acestor ţinte obligatorii este o veste bună pentru economie şi mediu. Aceste obiective intrau în contradicţie cu sistemul de tranzacţionare a permiselor pentru emisiile de dioxid de carbon, iar eliminarea lor va reduce costul respectării limitelor impuse poluării", a spus Robert Stavins, director al Programului pentru Economia Mediului la Harvard University.
Biroul European pentru Mediu, cea mai mare federaţie de organizaţii econogice din regiune, ceruse reducerea emisiilor de dioxid de carbon cu cel puţin 60% şi o ţintă obligatorie pentru energia regenerabilă de 45%.
"Propunerea Comisiei nu ia în considerare ceea ne spune ştiinţa, că trebuie să răspundem consecinţelor devastatoare ale schimbărilor climatice, şi arată o lipsă serioasă de viziune şi leadership din partea preşedintelui Barroso", a declarat Jeremy Wates, secretarul general al federaţiei.
Comisia vrea să îmbunătăţească totodată sistemul de tranzacţionare a permiselor pentru dioxid de carbon, din 2021, prin reducerea numărului acestora dacă există un surplus de minim 833 de milioane de tone.
Şefii de stat din UE vor discuta strategia la o reuniune la Bruxelles care va avea loc pe 20 martie, iar miniştrii energiei şi mediului în luna mai, la Atena. Comisia Europeană doreşte o decizie politică până la un summit din septembrie, la care secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, vrea angajamente care să conducă la un tratat global referitor la limitarea emisiilor poluante până în 2015.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro