Comisiile de cultură au amânat raportul TVR - Voicu (PSD): este o dorinţă de blocaj a PNL şi UDMR

Autor: Alina Novaceanu Postat la 05 mai 2015 53 afişări

Comisiile parlamentare de specialitae au amânat, marţi, discutarea raportului de activitate al TVR, urmând să solicite Birourilor Permanente reunite stabilirea unui nou termen pentru dezbatere, reprezentanţii PSD susţinând că există "o dorinţă de blocaj din partea PNL şi UDMR".

Preşedintele Comisiei senatoriale de cultură, Georgică Severin (PSD) a precizat că membrii comisiilor nu pot discuta acest raport întrucât nici comisiile de buget nu au dat avizul în privinţa contului de execuţie bugetară a TVR şi nu există cvorumul necesar la şedinţă.

"Pentru ca şedinţa să se poată desfăşura avem nevoie de avizul pentru execuţia bugetului pe care trebuia să ni-l dea Comisiile de buget şi evident cvorumul de şedinţă.Din ce cunosc în acest moment comsia de buget nu a reuşit să se întrunească neavând cvorum şi nu a reuşit să de a avizul respectiv legat de execuţia bugetară pe 2014 şi, în acelaşi timp, după cum vedeţi, sunt repezenţaţi numai membrii parlamentari ai coaliţiei aflate la guvern respectiv PSD, PC, UNPR şi PLR. Eu vă pot spubne că la Senat nu avem cvorum, fiind anunţati că nu se vor prezenta reprezentanţii PNL şi UDMR", a spus Severin.

El a adăugat că Birourile Permanente reunite vor fi înştiinţate pentru a fixa o nou şedinţă pentru comisii în care să se discute raportul TVR.

Deputatul PSD Mădălin Voicu a arătat că există o dorinţă de blocaj din partea PNL şi UDMR care au convenit să nu vină la aceste şedinţe în care se discută raportul de activitate al TVR.

"Din păcate constatăm că există, nu vreau să vorbesc despre lucruri subversive probabil, dar există o dorinţă de blocaj pentru decizia pe care trebuia să o ia atât comisia pentru buget cât şi comisiile noastre reunite din partea PNL şi, cu surprindere, şi din partea UDMR care au covenit să nu vină la aceste şedinţe", a spus Voicu.

Comisiile de buget-finanţe ale Parlamentului au decis, marţi, să amâne pentru o săptămână discutarea contului de execuţie bugetară al TVR, din lipsa cvorumului de sedinţă.

Birourile Permanente ale celor două Camere au decis miercurea trecută ca raportul de activitate al TVR pe 2014 să fie trimis la Comisiile de cultură şi de buget-finante cu termen o săptămână pentru aviz, liderul deputaţilor PNL Ludovic Orban susţinând că PSD vrea "decapitarea" lui Stelian Tănase de la conducerea TVR.

Legea audiovizualului prevede că respingerea raportului de activitate duce la demisia Consiliului de Administraţie şi a preşedintelui-director general al TVR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
TVR,
RAPORT,
AMÂNARE
/actualitate/comisiile-de-cultura-au-amanat-raportul-tvr-voicu-psd-este-o-dorinta-de-blocaj-a-pnl-si-udmr-14211196
14211196
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.