Compania aeriană low-cost care şi-a forţat un pasager să se târască pe scări pentru a urca la bordul avionului
Reprezentanţii unei linii aeriene low-cost din Japonia şi-au prezentat scuzele în media după ce au forţat un pasager imobilizat în scaunul cu rotile să se târască la bordul uneia dintre aeronavele lor, potrivit unui articol publicat de Daily Mail.
Hideto Kijima (î44 de ani) spune că încerca să se îmbarce la bordul aeronavei companiei Vanilla Air pe aeroportul Amami din Japonia, la începutul acestei luni. A intervenit însă o problemă - aeroportul nu era dotat cu echipamentul necesar îmbarcării persoanelor cu dizabilităţi, iar personalul operatorului aerian a refuzat să-l ajute din cauza regulilor de siguranţă prevăzute de companie. Din aceleaşi motive, şi prietenii lui au fost împiedicaţi să îl ajute să urce în avion.
Singura soluţie a fost pentru Kijma să se aşeze pe scaunul lui cu rotile şi să-şi folosească mâinile pentru a reuşi să urce cele 17 trepte până la aeronavă. Personalul aeronavei a încercat să îl împiedice să facă chiar şi acest lucru a scris Kijma pe blogul lui. ”A trebuit să îi ignor şi să urc, altfel nu m-aş fi putut întoarce în Osaka”, a scris el, precizând că unul dintre prietenii lui au reuşit totuşi să-l ajute.
El subliniază că decizia companiei a fost suprinzătoare pentru că, la coborârea sa din aeronavă, odată ajuns la destinaţie, personalul aeronavei a permis să fie transportat la coborârea din avion, cu câteva zile în urmă. Kijma a adăugat că a vizitat mai mult de 160 de ţări şi a trecut prin 200 de aeroporturi de când a fost paralizat de la talie în jos, la vârsta de 11 ani, într-un joc de rugby.
La câteva zile după incident, un echipament special pentru persoanle cu dizabilităţi a fost instalat pe aeroportul respectiv.
Purtătorul de cuvânt al companiei Vanilla a declarat că Amami era singurul aeroport din cele 14 pe care zboară compania unde nu existau lifturi pentru utilizatorii scaunelor cu rotile.
Kijma conduce organizaţia Japan Accesible Tourism Center. El a lucrat în advertising înainte de a renunţa la locul de muncă pentru a milita pentru un mai bun acces la facilităţi persoanelor cu dizabilităţi din Japonia. Organizaţia lui furnizează şi turiştilor cu dizabilităţi informaţii despre călătoriile în Japonia. Este şi scriitor, consultant şi speaker motivaţional.