Creşterea surpriză a PIB-ului din T3, confirmată de Statistică miercuri, după publicarea datelor ajustate

Autor: Emil Popescu Postat la 04 decembrie 2013 47 afişări

INS menţine estimarea anunţată în noiembrie privind evoluţia PIB, potrivit căreia economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul este de 2,7%, susţinut de industrie şi agricultură.

Creşterea surpriză a PIB-ului din T3, confirmată de Statistică miercuri, după publicarea datelor ajustate

 INS menţine estimarea anunţată în noiembrie privind evoluţia PIB, potrivit căreia economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul este de 2,7%, susţinut de industrie şi agricultură.

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 158,11 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 1,6% faţă de trimestrul anterior şi cu 4,1% faţă de trimestrul trei din 2012. La nouă luni PIB a fost de 467,1 miliarde lei.

Ca serie brută Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul al treilea a fost de 175,37 miliarde lei preţuri curente, mai mare în termeni reali tot cu 4,1% faţă de trimestrul III 2012, rezultând la nouă un o majorare de 2,7%, la 443,18 miliarde lei.

"Cele mai importante contribuţii la creşterea PIB în perioada 1.I-30.IX 2013, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2012, le-au avut următoarele ramuri: Industria (+1,4%), cu o pondere de 30,0% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 5,1%; Agricultura, silvicultura şi pescuitul (+1,0%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (5,8%) şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 17,9%; Tranzacţiile imobiliare (+0,2%), cu o pondere de 7,8% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 2,2%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Reducerea volumului de activitate din administraţie publică şi apărare; asigurări sociale din sistemul public; învăţământ; sănătate şi asistenţă socială, cu 0,7%, a avut un impact negativ asupra evoluţiei PIB, contribuţia acestei ramuri la creşterea PIB fiind de -0,1%.

Din punctul de vedere al utilizării PIB, în primele nouă luni creşterea s-a datorat în principal exporturilor nete (cu o contribuţie de +5,2%), consecinţă a creşterii cu 14,4% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o majorare semnificativ mai redusă a volumulului importurilor de bunuri şi servicii cu 1,5%, şi cheltuielilor pentru consum final al gospodăriilor populaţiei (+0,4%), cu o pondere de 60,4% în PIB, al cărei volum s-a majorat cu 0,6%.

O contribuţie negativă au înregistrat formarea brută de capital fix (-1,1%), cu o pondere de 24% în PIB, al cărei volum s-a redus cu 3,9%, consumul final al administraţiilor publice (-0,3%), cu o pondere de 15,7% în PIB, al cărei volum s-a redus cu 2,4%, respectiv variaţia stocurilor (-1,5%) ca urmare a reducerii stocurilor din economie.

Primele estimări ale INS, anunţate la jumătatea lunii noiembrie, arătau că economia a crescut cu 1,6% în trimestrul al treilea faţă de precedentele trei luni, peste aşteptările analiştilor, şi cu 4,1% comparativ cu iulie-septembrie 2012, astfel că la nouă luni avansul PIB a ajuns la 2,7%.

Statistica va actualiza la 10 ianuarie estimarea privind evoluţia economiei.

Pentru anul în curs, Guvernul, FMI şi Comisia Europeană anticipează o creştere economică de 2,2%, iar pentru anul viitor de 2,1-2,2%. Proiectul de buget pentru 2014 a fost fundamentat luând în calcul o majorare a PIB de 2,2%.

Prognoza pentru acest an a fost revizuită în urcare, în noiembrie, de la 2%, datorită producţie agricole bune şi a exporturilor în creştere.

La începutul lunii noiembrie şeful misiunii FMI în România, Andrea Schaechter, a declarat că FMI estimează pentru România, în 2014, o creştere reală a PIB constantă, menţinându-se la nivelul estimat pentru finele acestui an, de 2,2%, dar se aşteaptă ca evoluţia să fie influenţată decisiv de cererea internă, cu accent pe investiţii, nu de exporturi, ca în prezent.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
pib,
agricultura,
crestere economica
/actualitate/cresterea-surpriza-a-pib-ului-din-t3-confirmata-de-statistica-miercuri-dupa-publicarea-datelor-ajustate-11739592
11739592
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.