Cu cât au crescut preţurile locuinţelor în ultimele luni

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 04 august 2015 1250 afişări

Piaţa imobiliară românească din prima jumătate a anului 2015 se află pe un trend ascendent pe toate sectoarele imobiliare. Cel mai bun semnal al revenirii pieţei imobiliare este dat de interesul manifestat atât de investitorii noi pe piaţa din România, cât şi de revenirea celor care aveau proiecte la noi în ţară şi care, în ultima perioadă, au „hibernat”. În perioada următoare s-ar putea înregistra o creştere a stocului de proprietăţi pe toate sectoarele pieţei imobiliare.

Cu cât au crescut preţurile locuinţelor în ultimele luni

Este de aşteptat ca trendul pozitiv din prima parte a anului să se continue şi în cea de-a doua, şi în viitorul apropiat, asistând, până la finalul anului în curs şi începutul anului 2016, la finalizarea unor proiecte începute în această perioadă, dar şi la demararea altor proiecte de anvergură, atât la nivelul Capitalei, cât şi în restul ţării.

Conform Analizei de piaţă Darian pentru semestrul întâi al anului 2015, preţul mediu de tranzacţionare a apartamentelor vechi, la nivel naţional, a fost de 674 €/mp, în uşoară creştere faţă de ultimele şase luni. La nivelul polilor de dezvoltare s-a înregistrat o stagnare a preţurilor în ultimele şase luni, preţul mediu situându-se la nivelul de 754 €/mp, arată analiza Darian. La nivelul oraşelor mici, nivelul mediu de preţ a fost de la 570 €/mp, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în ultimele şase luni. În marea majoritate a oraşelor, preţurile au înregistrat uşoare aprecieri, fapt care denotă că piaţa imobiliară din România revine încet-încet pe un trend ascendent.

Celălalt segment al pieţei imobiliare – apartamente şi case nou construite – a înregistrat şi el o uşoară creştere, ceea ce ne face să credem că şi pe acest segment trendul este unul pozitiv. Acest lucru se poate observa şi din creşterea numărului de autorizaţii de construcţie emise. Conform Institutului Naţional de Statistică, în cursul anului 2014 au fost emise cu 4,8% mai multe autorizaţii de construcţii decât în 2013. Conform aceleiaşi surse, în prima parte a anului 2015 au fost finalizate cu aproape 12% mai multe locuinţe decât în aceeaşi perioadă a anului 2014.

În ceea ce priveşte preţul apartamentelor noi, acesta a înregistrat o uşoară apreciere, de la 776 €/mp în semestrul al doilea din 2014 la 779 €/mp în primele şase luni din 2015. În Capitală, preţul mediu a rămas neschimbat atât faţă de semestrul anterior, cât şi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Preţurile medii de tranzacţionare aferente caselor şi terenurilor au cunoscut o uşoară depreciere la nivel naţional (0.4% în cazul caselor şi 1.4% în cazul terenurilor), comparativ cu perioada smiliară a anului trecut.

La nivel naţional, piaţa comercială tinde şi ea spre stabilitate, înregistrând doar mici variaţii comparativ cu semestrul anterior. Faţă de al doilea semestru al anului 2014, Capitala şi-a menţinut aceleaşi niveluri de chirii şi grade de ocupare pe toate segmentele pieţei comerciale. Randamentele, însă, au înregistrat uşoare contracţii, cuprinse între 25 şi 50 de puncte procentuale.

Oferta de spaţii de birouri din Bucureşti se menţine constantă la aproximativ 2,4 milioane de metri pătraţi. În afara Capitalei, cea mai mare piaţă de birouri este cea din Cluj Napoca cu aproximativ 190.000 mp, urmată de Iaşi cu 125.000 mp, Timişoara cu aproximativ 100.000 mp şi Braşov cu 80.000 mp, aceste patru oraşe cumulând sub un sfert din „stocul” din Capitala. În Bucureşti, nivelul chiriei pentru spaţiile de birouri a rămas constant, trendul din ultimele două semestre dând semne că aceasta se apropie de stabilizare. Nivelul chiriilor pentru spaţiile premium se încadrează în intervalul 15.5-18.5 €/mp/lună în Capitală, 12-13 €/mp/lună în Cluj Napoca şi Iaşi, între 12-14 €/mp/lună în Timişoara, iar în Braşov chiriile sunt cuprinse între 11-13 €/mp/lună.

La începutul anului, stocul modern de spaţii industriale la nivel naţional era de aproximativ 1,8 milioane de mp, jumătate dintre aceştia fiind în zona Bucureşti-Ilfov; după Capitală, cele mai importante centre logistice se concentrează în marile oraşe din centrul şi vestul ţării: Cluj, Ploieşti, Arad, Iaşi, Timişoara şi Braşov. În Bucureşti, unde oferta spaţiilor industriale este cu mult mai mare faţă de restul ţării, dar şi cererea de astfel de spaţii este pe măsură, chiriile se menţin la un nivel relativ constant. În restul oraşelor, spaţiile industriale au cunoscut o uşoară depreciere a chiriilor. La nivel naţional, scăderea medie a fost de aproximativ 1% faţă de semestrul anterior.

La nivel naţional, stocul de spaţii comerciale moderne este estimat la aproximativ 1,7 milioane mp, dintre care aproximativ 950.000 mp se află în Capitală. Având în vedere că, în România, o mare parte a veniturilor populaţiei sunt orientate către produsele alimentare şi de larg consum, există încă o competiţie mare pentru extindere în rândul comercianţilor din industria alimentară. În marile oraşe miza este la nivelul hyper- şi supermarket-urilor, iar în oraşele mai mici, cu putere de cumpărare redusă, este la nivelul magazinelor de proximitate. Chiriile spaţiilor comerciale s-au menţinut constante în Capitală, dar au cunoscut o uşoară scădere în marile oraşe din provincie. În Bucureşti, spaţiile comerciale situate pe arterele principale se închiriază cu 35-45 €/mp/lună, fără TVA, respectiv cu 18-23 €/mp/lună, fără TVA, pe artere comerciale secundare.

Pentru al nouălea an consecutiv, Darian DRS SA, cel mai important jucător independent de pe piaţa de evaluări din România, prima companie din ţară acreditată RICS la nivel corporativ, lansează studiul „Analiza pieţei imobiliare" alături de “Indicele Imobiliar Darian”. Studiul cuprinde toate cele 40 de oraşe reşedinţă de judeţ şi municipiul Bucureşti şi analizează evoluţia pe fiecare sector al pieţei imobiliare. Este singura analiză exhaustivă cu acoperire naţională care ia în considerare preţurile de tranzacţionare.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/cu-cat-au-crescut-preturile-locuintelor-in-ultimele-luni-14663547
14663547
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.