De ce regimul Erdogan cere închiderea unor şcoli din România
"(În spatele loviturii de stat-n.r.) sunt membrii acestei grupări Gulen de care am amintit, ai acestui cleric care stă în SUA. Acest imam are două feţe: are o reţea de şcoli, au 11 şcoli în România, au organizaţii umanitare, (…) când vorbeşte pentru presa străină transmite mesaje de toleranţă şi de prietenie. Partea sa întunecată, când vorbeşte în limba turcă, întotdeauna îşi îndeamnă suporterii să fie clandestini, să se ascundă, să aştepte momentul potrivit şi atunci când acesta vine să ajungă la cârma instituţiilor'', a afimat ambasadorul turc în România, la Realitatea TV.
Astfel statul turc a solicitat închiderea instituţiilor şi a fundaţiilor Gülen, inclusiv cele din România. Sunt zece şcoli private după model occidental: grădiniţe, şcoli primare şi gimnaziale, chiar şi licee, în care se învaţă limba turcă, iar susţinătorii regimului lui Erdogan văd în ele un inamic.
Ambasadorul turc a precizat că SUA a cerut Turciei să pregătească un dosar pentru extrădarea lui Fethullah Gulen, ceea ce au făcut recent şi că vor adăuga şi informaţii suplimentare. ''Prietenii americani ne-au cerut să pregătim un dosar pentru extrădarea sa. Am făcut recent acest lucru şi vom adăuga imformţii suplimentare în acel dosar. Problema este că este dificil să găsim dovezi privind implicarea sa directă'', a spus oficialul turc.
Iulia Nueleanu, purtătorul de cuvânt al societăţii Lumina, una dintre fundaţiile vizate de turci, a declarat, pentru ziarul Ziua de Constanţa: „Regretăm dacă a existat o asemenea solicitare, despre care noi nu avem cunoştinţă, mai ales că domnul ambasador şi nu ştim dacă şi domnul consul ne-au vizitat vreodată aceste unităţi de învăţământ, care au adus zeci de medalii şi au contribuit, practic, la creşterea prestigiului învăţământului românesc. Şcolile româneşti nu pot fi închise de niciun alt stat, o şcoală nu poate fi închisă decât dacă nu respectă legile statului care a autorizat-o să funcţioneze”.
10 şcoli deţine în România instituţia de învăţământ Lumina
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro