Dupa 20 de ani în multinaţională în diaspora, a decis să renunţe la tot şi să se întoarcă în România. A deschis aici o afacere cu care face sute de mii de euro

Autor: Andra Stroe Postat la 01 aprilie 2020 965 afişări

După aproape două decenii petrecute în mediul corporatist şi o experienţă de trei ani peste graniţe, în cultura canadiană, Ioana Romanescu a decis să facă o schimbare majoră în carieră. A ales calea antreprenoriatului, pornind în Capitală un atelier de brioşe, afacere care i-a adus, până în prezent, peste 30.000 de clienţi.

Ioana Romanescu povesteşte că ideea fondării Cupcake Philosophy i-a venit în timp ce locuia şi studia în Canada, unde i-a atras atenţia un magazin de brioşe aflat în apropierea locuinţei sale.  „Ideea mi-a rămas undeva în minte, fără să mă gândesc însă că peste câţiva ani îmi voi fonda propria afacere cu deserturi.” Businessul a fost înfiinţat în anul 2014, cu o investiţie iniţială de aproximativ 40.000 de euro din surse proprii, banii fiind direcţionaţi în principal către dezvoltarea unui laborator certificat HACCP (sistem de management al siguranţei produselor alimentare) şi a echipei (cursuri de dezvoltare şi perfecţionare).

Antreprenoarea are o experienţă de 18 ani în companii multinaţionale; anterior a lucrat ca manager senior în România şi Canada în domeniul managementului financiar şi operaţional, unde a condus mai multe echipe globale de pe mai multe continente. A absolvit, totodată, şi cursurile şcolii culinare şi de ospitalitate Le Cordon Bleu, business cu mai mult de 35 de institute în 20 de ţări. În paralel cu antreprenoriatul, fondatoarea Cupcake Philosophy este şi consultant, predă cursuri către studenţi români şi străini despre produsele creaţie proprie, cursuri de calificare în industria HoReCa, susţine ateliere cu adulţi din cadrul companiilor multinaţionale, dar şi cu copii din şcoli şi la evenimente private.

Primul magazin fizic Cupcake Philosophy a fost deschis în anul 2016, în zona Piaţa Victoriei, la parterul clădirii America House, investiţia în amenajarea acestuia fiind de aproximativ 20.000 de euro. La magazin, clienţii vin „atât pentru a cumpăra deserturile Cupcake Philosophy, cât şi pentru a participa la sesiunile de degustare organizate pentru evenimentele importante din viaţa lor sau pentru a se relaxa savurând un desert elegant în interior sau exterior, atunci când vremea permite acest lucru”. În 2019 compania a înregistrat o cifră de afaceri de circa 300.000 de euro, în creştere cu aproximativ 60% în comparaţie cu anul 2018. În ceea ce priveşte marja de profit, aceasta se încadrează, potrivit fondatoarei, în limitele normale pentru această industrie, variind între 10% şi 20%. Echipa companiei numără între 12 şi 15 membri, în funcţie de sezonalitate.

Aproximativ 10% din totalul vânzărilor vin din segmentul de vânzări directe, procentul majoritar, de circa 90%, fiind acoperit de evenimente. Anul trecut, compania a realizat deserturi pentru peste 600 de evenimente, perioadele cu cele mai multe solicitări fiind februarie-iunie şi septembrie-decembrie. De la înfiinţare şi până în momentul de faţă, businessul a înregistrat peste 30.000 de clienţi, iar Ioana Romanescu spune că 60% dintre aceştia revin pentru a cumpăra din nou.

Potrivit descrierii sale, clienţii companiei se împart în două categorii. Prima este reprezentată de clienţi persoane fizice, care organizează un eveniment important din viaţa lor (nuntă, botez) „şi sunt în căutarea unui furnizor de încredere şi profesionist ale cărui produse îi pot încânta invitaţii la aceste evenimente”. Despre clienţii persoane fizice, Ioana Romanescu spune că au un gust rafinat şi sunt în căutarea unui desert diferit, o experienţă care să îi facă pe invitaţi să vorbească şi să îşi amintească de ea mult timp după eveniment. Ea spune că în ultimii ani a observat o creştere a cererii persoanelor care locuiesc în afară României, persoane care îşi organizează evenimentul în ţară şi îşi doresc ceva deosebit, atât pentru ei, cât şi pentru invitaţi, ceva care să se ridice la standardele evenimentelor la care au participat în afara ţării. „Sunt clienţi care îşi organizează ziua de naştere, o mică petrecere sau pur şi simplu au poftă de ceva dulce. Acest tip de client este, de asemenea, foarte înclinat către calitatea ingredientelor, solicitând produse care să conţină ingrediente atent selecţionate care să nu includă premixuri (prafuri) şi să aibă o cantitate cât mai scăzută de zahăr.” O altă categorie semnificativă este cea a clienţilor corporate care apelează la produsele Cupcake Philosophy fie pentru evenimentele externe pe care le organizează (lansări de produse, aniversarea firmei, rebrandinguri), dar şi pentru evenimentele interne (motivarea angajaţilor, zile de naştere ale acestora, petrecerea de Crăciun, cadouri de 1 sau 8 Martie).

Deşi la început produsul-fanion al businessului a fost brioşa, în prezent Cupcake Philosophy are o gamă de peste 200 de deserturi, cu preţuri pentru bugete diferite. Astfel, preţurile deserturilor încep de la 4 lei/produs, iar cele ale torturilor, de la 100 de lei. „Excepţia este reprezentată de torturile de nuntă, care, în funcţie de compoziţie şi design, au un cost calculat special pentru fiecare model solicitat de clienţii noştri.”

Ioana Romanescu consideră că, în ciuda concurenţei din industria în care activează, o industrie cu mulţi jucători, există totuşi oportunităţi pentru fiecare. „Noi continuăm să ne concentrăm pe a avea ca diferenţiatori principali respectul şi atenţia faţă de client, gustul şi designul produselor, precum şi calitatea premium a ingredientelor alese, acest lucru fiind confirmat pe parcursul anilor de rezultatul sondajelor de satisfacţie a clienţilor, sondaje în urmă cărora reiese faptul că 100% dintre aceştia ne recomandă produsele şi serviciile prietenilor, colegilor sau altor persoane.” În plus, adaugă ea, „principalii noştri competitori suntem chiar noi înşine, pentru că încercăm şi trebuie să devenim din ce în ce mai buni pentru a răspunde exigenţelor clienţilor”.

Deşi la începutul anului Ioana Romanescu estima o creştere de 50% a veniturilor, în contextul legat de pandemiei de COVID-19 ea şi-a ajustat aşteptările şi estimează că businessul va înregistra, la final de an, un procent de creştere de 20-30%. În urma răspândirii pandemiei de COVID-19, antreprenoarea spune că prima măsură luată a fost de a proteja angajaţii.

Astfel, le-a permis să stea acasă o perioadă pentru a avea grijă de ei şi de familiile lor şi pentru a-şi proteja sănătatea, iar din punct de vedere financiar a găsit variante pentru a le asigura locul de muncă în continuare, chiar dacă acest lucru presupune o diminuare a profitului companiei. „Avem o echipă solidă construită pe parcursul a şase ani şi ne dorim să o avem alături şi după ce trecem de această perioadă.” A doua măsură a fost legată de clienţii companiei. „Înţelegem contextul actual în care multă lume lucrează de acasă şi, de asemenea, temerile clienţilor referitoare la răspândirea coronavirusului. Tocmai de aceea continuăm să livrăm, astfel încât clienţii să se poată bucura de micile plăceri ale vieţii şi în această perioadă dificilă. Pregătim totul cu atenţie şi am implementat măsuri suplimentare de igienă, astfel încât produsele să ajungă în siguranţă la client, iar plata se poate efectua online, astfel încât să limităm interacţiunea cu numerar în această perioadă şi să reducem cât de mult posibil interacţiunea între clienţi şi colegii noştri care fac livrări”. Având în vedere că aproximativ 90% din cifra de afaceri a companiei provin din vânzări către clienţii care organizează evenimente, în urma măsurilor oficiale luate de autorităţi pentru a preveni răspândirea coronavirusului, a faptului că nu se mai organizează evenimente în această perioadă (nunţi, botezuri) iar angajaţii companiilor lucrează de acasă, deci nu se mai organizează evenimente nici în cadrul companiilor, dar şi pe fondul faptului că oamenii nu mai ies din casă şi îşi îndreaptă cheltuielile către nevoile de bază pentru această perioadă petrecută cu preponderenţă în interiorul locuinţei, antreprenoarea spune că, la fel ca şi în cazul celorlalte companii din industria în care activează, şi vânzările Cupcake Philosophy au scăzut în mod semnificativ. „Totuşi, deşi lucrăm la capacitate redusă în această perioadă, vestea îmbucurătoare este că primim în continuare comenzi pentru torturi pe care am decis să le livrăm în mod gratuit clienţilor noştri şi, de asemenea, să le punem la dispoziţie variante de plată care nu implică numerar, precum şi livrarea în condiţii de siguranţă ridicată, astfel încât să nu uite să se bucure de micile plăceri ale vieţii în această perioadă dificilă pentru toată lumea.” Ioana Romanescu îi sfătuieşte pe toţi cei care au evenimente programate în următoarea perioada să nu le anuleze, ci să le amâne. „Noi suntem deschişi şi flexibili pentru a găsi o soluţie în ceea ce priveşte asigurarea deserturilor în funcţie de noile date la care se vor reprograma acestea.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.