După ce salvează vieţi, un pompier timişorean îşi aşterne pe pânză misiunea
„Sunt pompier de 10 ani şi pictez de vreo 15. Am două meserii”, spune plutonierul-major Andrei Moga, cadru al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Banat” al judeţului Timiş.
Când nu intervine în cadrul echipei de descarcerare şi incendii la evenimentele produse în judeţ, pictează şi este convins că prin aceasta reuşeşte să se deconecteze de partea grea a uneia dintre meseriile sale.
Şi-a dat seama că pictura nu este doar un hobby, ci are şi o latură psihologică importantă. Terapia prin artă este un concept descoperit în anii ’40, în Marea Britanie.
De-a lungul anilor, aceasta a prins foarte bine, fiind predată şi în cadrul universităţilor. Tocmai de aceea, Andrei Moga se gândeşte la realizarea unui atelier cu copii din cadrul filialei timişene a asociaţiei „Salvaţi Copiii”, pentru a le aduce acestora zâmbetul pe buze.
„Vreau să organizez cu ei un club, iar apoi să realizez o lictaţie, tot pentru ei”, spune pictorul-pompier.
Zilele trecute, a organizat o asemenea lecţie cu copiii angajaţilor din cadrul staţiei de Pompieri Giroc.
Cu sprijinul Asociaţiei „Solidaritate fără Frontiere” Timişoara, care a finanţat acţiunea, circa 25 de copii cu vârste cuprinse între trei şi 14 ani, au participat la o lecţie distractivă de pictură.
Pentru a ajunge un nume în domeniu, Andrei Moga a urmat cursuri de specialitate. fiind printre altele şi ucenic al lui Ştefan Popa Popa’s.
Nici privind cealaltă meserie nu a „ars” vreo etapă. A făcut stagiul militar la pompieri şi a decis să rămână în sistem. După misiunile care îl pun la grea încercare, se relaxează în faţa unei pânze albe pe care prinde contur chiar şi o secvenţă dintr-un incendiu.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro