Fitch reduce prognoza de creştere economică a SUA pentru 2022 şi 2023

Autor: Dorin Oancea Postat la 18 octombrie 2022 54 afişări

Fitch reduce prognoza de creştere economică a SUA pentru 2022 şi 2023

Agenţia de rating Fitch a redus previziunile de creştere economică pentru Statele Unite pentru acest an şi anul viitor şi va avertiza marţi că majorările de dobândă şi inflaţia operate de Rezerva Federală vor duce economia americană într-o recesiune de tip 1990, potrivit CNN.

PIB-ul american ar urma să crească cu doar 0,5% anul viitor, faţă de 1,5% în prognoza din luna iunie, a relatat CNN, citând un raport Fitch.

Economiştii de la Fitch se aşteaptă ca recesiunea din ţară să fie destul de uşoară şi anticipează creşterea ratei şomajului de la 3,5% în prezent la 5,2% în 2024, ceea ce implică pierderea a milioane de locuri de muncă, dar mai puţin decât cele pierdute în timpul celor două recesiuni anterioare, se arată în raport.

Fitch consideră că inflaţia ridicată se va "dovedi a fi o povară prea mare" pentru veniturile gospodăriilor anul viitor, micşorând cheltuielile de consum, ceea ce va duce la o încetinire în al doilea trimestru din 2023.

Preţurile de consum din SUA au crescut mai mult decât estimările în luna septembrie, iar presiunile inflaţioniste au continuat să se majoreze, ceea ce a întărit aşteptările că Rezerva Federală va majora luna viitoare a patra oară dobânda, cu 75 de puncte de bază.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fitch,
sua,
economie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.