Honda şi Nissan recheamă aproape 3 milioane de maşini din cauza airbagurilor defecte

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 23 iunie 2014 82 afişări

Honda Motor şi Nissan Motor recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, la nivel mondial, pentru remedierea airbagurilor fabricate de compania japoneză Takata, campanii care se adaugă uneia anunţate la începutul acestei luni de Toyota Motor.

Anunţul Honda se referă la 2,03 milioane de vehicule, între care modelul compact Fit şi SUV-ul CR-V, a declarat Akemi Ando, purtător de cuvânt al companiei, în Tokyo. Un reprezentant al Nissan a spus că circa 755.000 de automobile ale companiei trebuie să fie remediate la nivel mondial, relatează Bloomberg.

Cei trei mari producători auto japonezi au rechemat în total în această lună peste 5 milioane de vehicule, din cauza airbagurilor.

Anunţurile au avut loc pe fondul atenţiei sporite asupra posibilelor probleme de siguranţă ale vehiculelor, grupul american General Motors fiind investigat în SUA din cauza întârzierii cu care a rechemat milioane de vehicule pentru remediarea defecţiunilor la un senzor de incendiu.

"Anticipăm că vor urma noi rechemări de mare amploare, la alţi producători auto", a declarat Koji Endo, analist la compania de consultanţă Advanced Research Japan.

Defectele airbagurilor se referă la presiunea neadecvată şi umiditatea excesivă la care au fost supuse în timpul procesului de fabricaţie, a spus Ando.

În aprilie anul trecut, producătorii auto au rechemat în service peste 3 milioane de vehicule, între care 1,73 milioane de către Toyota şi 1,14 milioane de către Honda, din cauza airbagurilor furnizate de Takata.

Honda, cel mai mare client al Takata, a rechemat din 2008, în total, 6 milioane de vehicule pentru probleme la airbagurile fabricate de această companie, în cadrul a nouă operaţiuni.

Doi oameni au murit în 2009, în accidente legate de acest defect.

Toyota a anunţat în această lună că 2,27 milioane de automobile la nivel mondial sunt rechemate în service.

Mazda Motor a rechemat la rândul ei 159.807 vehicule, din acelaşi motiv, a declarat luni un purtător de cuvânt al companiei.

Un purtător de cuvânt al Takata a prezentat scuze în numele companiei pentru neplăcerile provocate clienţilor.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
HONDA,
NISSAN,
/actualitate/honda-si-nissan-recheama-aproape-3-milioane-de-masini-din-cauza-airbagurilor-defecte-12818445
12818445
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.