Încotro merg autorulotele pe timp de pandemie

Autor: Alexandra Cepăreanu Postat la 21 mai 2020 1094 afişări

Încotro merg autorulotele pe timp de pandemie

Turismul este unul dintre sectoarele cel mai afectate de pandemia de Covid-19, ceea ce se vede pe toate nişele acestuia. Dacă la începutul anului în curs Florin Hriţuliac, fondatorul grupului Haff, care închiriază şi vinde autorulote şi rulote, credea că în 2020 va bifa afaceri de 7 milioane de euro, după cele două luni de stare de urgenţă se aşteaptă ca businessul să realizeze doar 5% din previziunile iniţiale.  

Piaţa de autorulote şi rulote se numără printre cele mai afectate de noul coronavirus şi de măsurile implementate de autorităţi, iar actorii economici care formează întregul sector al turismului îşi regândesc planurile de acţiune, astfel încât businessurile lor să reziste în faţa noilor provocări şi să depăşească această criză cu cât mai puţine pagube.

„A trebuit să regândim întreaga strategie de dezvoltare a activităţilor pentru următorii cinci ani. Întreg sectorul de camping - vânzare, închiriere, service rulote şi autorulote, locuri de campare - a fost închis ca urmare a măsurilor de prevenţie. Pe termen scurt vom reprograma toate vacanţele suspendate, astfel încât turiştii care deja au achitat să sufere cât mai puţin. Concomitent vom cere suspendarea ratelor către bănci şi societăţi de leasing, conform OUG37/2020”, a spus într-un interviu pentru BM Florin Hriţuliac, managing partner în cadrul Haff Premium Campers, companie ce face parte din grupul Haff. Având în vedere că vacanţele cu rulota sau autorulota sunt încă un trend în dezvoltare în România, Florin Hriţuliac consideră că „vom vedea autorulote circulând doar cu turiştii care au avut rezervările amânate din cauza pandemiei. Cred că vom vedea o revenire a interesului pentru turismul cu autorulota doar peste doi sau trei ani”.

El spune că restricţiile de călătorie în Europa vor avea un efect negativ în acest sector, având în vedere că doar 10-12% dintre cei care închiriau autorulote nu treceau graniţele ţării, „de regulă, aceşti turişti închiriau doar pentru un weekend”.

 „S-a observat în anii trecuţi o creştere a numărului firmelor de închiriere, lunar apărând noi firme în domeniu. Multe vor dispărea în acest an din păcate. Acest gol rămas se va acoperi în timp de către mari firme de închiriere europene, afiliate de regulă producătorilor, în mod direct. Clienţilor români li se vor oferi tarife aliniate celor europene, cu garanţie de închiriere de câteva mii de euro. În contextul scăderii economiei acest lucru va duce la scăderea atractivităţii turismului cu autorulota în România”, crede antreprenorul.

Un alt factor decisiv care stă la baza călătoriilor cu autorulota este reprezentat de partea financiară a turiştilor. Spre comparaţie, tariful de închiriere a unei autorulote poate fi mai mare cu circa 100 de euro pe zi, comparativ cu preţul de cazare într-o cameră de hotel. „În condiţiile în care tariful mediu de cazare în România va scădea undeva la 20-30 euro/zi, foarte puţini vor fi cei dispuşi să achite între 120 şi 180 euro/ziua de închiriere pentru o autorulotă, în sezonul de vârf. Un tarif minim de închiriere a unei autorulote este în jur de 70 euro/zi, pe parcursul unui grad de ocupare medie anuală de 70%, astfel încât deţinătorul autorulotei să îşi poată acoperi costurile”, a explicat Florin Hriţuliac.

Nici în ţările dezvoltate, unde vacanţele cu autorulota şi rulota sunt deja o tradiţie, precum America şi ţările din Europa Occidentală, turiştii nu vor fi la fel de atraşi de închirierea unui astfel de vehicul, afirmă reprezentantul grupului Haff.

 „Din păcate sunt doar încercări ale entităţilor interesate în atragerea turiştilor care călătoreau cu avionul şi stăteau în hoteluri să le combine în turismul cu autorulota, este o abordare de tipul win-lose care nu este sustenabilă. Firmele americane şi, mai nou, şi cele europene, încearcă această abordare. Specialiştii în turismul cu RV-ul (recreational vehicle) au atras atenţia că acesta este o formă alternativă de turism, de nişă, care se îndestulează după ce turiştii au bifat celelalte forme de turism tradiţionale. De asemenea este şi mai scump decât turismul tradiţional, chiar şi în statele dezvoltate. O strategie de creştere pe conversia turistului tradiţional nu este realizabilă.

Cele două luni de stare de urgenţă şi-au pus amprenta pe finanţele grupului Haff, astfel că dacă în anii trecuţi în această perioadă a anului compania realiza deja aproximativ 35% din cifra de afaceri şi avea peste 70% din întreagă capacitate anuală deja rezervată, în acest an încasările sunt pe zero. „Mai mult decât atât, avem multe cereri de anulare sau amânare a rezervărilor, ceea ce practic ne plasează pe încasare minus, încasarea zero ar fi fost fericită. Pe partea de rezervări pentru restul anului mai avem active 679 de zile de închiriere, faţă de 9.801 de zile anul trecut, înregistrând astfel o scădere de 93% a activităţii de închiriere.”

Pe partea de vânzări de autorulote şi rulote, piese de schimb şi accesorii, Florin Hriţuliac spune că anul trecut grupul a realizat afaceri de aproximativ 3 milioane de euro până în această perioadă din an, iar „în acest moment suntem pe zero. Vânzările se fac de regulă între lunile aprilie -iunie ale fiecărui an, avem peste 180 de vehicule noi în depozite logistice pentru care nu avem cumpărători, în valoare de aproximativ 7 mil. euro. Aproape toate achiziţiile de rulote şi autorulote au fost amânate atât din cauza posibilităţilor reduse de finanţare, cât şi a conservării resurselor disponibile de către cei ce aveau lichidităţi.”

El spune că întreaga industrie, la nivel global, şi-a tras obloanele în urma pandemiei şi a stării de urgenţă, iar producătorii internaţionali de autorulote şi rulote aşteaptă ca piaţa să îşi revină să reapară cererile de achiziţie. „Toţi dealerii de autorulote din Europa, în special cei de volum mare, sunt într-o poziţie delicată, cu stocuri uriaşe destinate vânzării, însă cu o piaţă cu cerere zero. Lucrăm în special cu producători germani, lideri în Europa (Buerstner, Hobby), care, au o bază foarte solidă din punct de vedere financiar, dar în curând vom asista la primele cereri de protecţie împotriva creditorilor dacă statul german nu intervine în acest domeniu, aşa cum a făcut-o şi în 2008-2009. Un alt producător din nordul Italiei, cu care am avut volume importante de vânzări, este paralizat complet, afectând astfel tot lanţul de aprovizionare.”

Grupul Haff a înregistrat afaceri de peste 6 milioane de euro la finalul anului trecut, iar pentru anul în curs bugeta o cifră de afaceri de peste 7 mil. euro. Însă, având în vedere efectele negative ale pandemiei, Florin Hriţuliac estimează că grupul va realiza doar 5% din „ce planificaserăm pentru 2020”.

„Veniturile din vânzări vor fi zero, iar pe partea de închiriere vom avea cifre cu minus. Pe întreg anul îmi este dificil să mă pronunţ, dar cred că vom avea cifre de afaceri incredibil de mici şi foarte mari presiuni din partea tuturor creditorilor clienţi, bănci, firme de leasing, salariaţi. Nu cred că vom depăşi o cifră de afaceri mai mare de 300.000 de euro.”

Grupul gestionează o flotă de 140 vehicule, atât proprii, cât şi deţinute de alţi proprietari şi gestionate prin intermediul unei interfeţe automate de rezervare Haff, „în mod similar cu booking.com. Estimăm aproximativ 60 de unităţi noi pe platforma de închiriere în acest an. Sperăm că vom ajunge la aproximativ 200 unităţi destinate închirierii în acest sezon de vară”.

 Planul pe termen mediu prevede relansarea unor pachete de vacanţă de vară într-o formulă atractivă, astfel încât „să reuşim menţinerea unui cash-flow suficient pentru acoperirea cheltuielilor curente. Activitatea de vânzare vehicule se va relua cred cu mare greutate, majoritatea clienţilor noştri fiind flote comerciale de închiriere care sunt şi ele afectate, la rândul lor, de aceste scăderi”. Florin Hriţuliac consideră că pentru relansarea acestui sector, statul trebuie să ofere acces facil la finanţare (garantată de stat) pentru achiziţia de vehicule de acest tip, să inlcudă turismul cu autorulota sub umbrela Ministerului de Turism, să dezvolte campinguri şi spaţii de alimentare, parcare specializate pentru rulote şi autorulote.

 „Se poate oferi şi posibilitatea plăţii vacanţelor - închirierii de autorulote cu vouchere de vacanţă acordate gratuit de către stat bugetarilor. Iar antreprenorii trebuie să găsească soluţii de supravieţuire. România are o şansă uriaşă să reactiveze industria textilă şi cea alimentară, întrucât Europa va înlocui producţia din China cu cea în Europa de Est.” În noul context, compania şi-a amânat şi planurile de dezvoltare. Cu ajutorul partenerilor din Germania şi mentorilor din SUA, au cooptat un investitor asiatic spre sfârşitul anului trecut. Prin achiziţia pachetului de acţiuni al societăţii lor de către acest investitor voiau astfel să înceapă producţia de autorulote în România, la Braşov, cu o capacitate maximă de 800 unităţi pe an. „Însă, pandemia de COVID-19 a afectat China în primul rând şi apoi a ajuns şi la noi, astfel că fondurile necesare acestei investiţii vor fi deblocate mult mai târziu decât anticipam. Sperăm că o eventuală scădere a preţurilor terenurilor şi a spaţiilor de producţie să compenseze această întârziere, însă producţie de autorulote vom face, mai devreme sau mai târziu, la Braşov”, spune antreprenorul. 

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.