Insolvenţa Alpine SA va fi administrată de Casa de Insolvenţă Transilvania

Autor: Ioana Matei Postat la 26 septembrie 2013 120 afişări

Casa de Insolvenţă Transilvania a fost numită administrator judiciar al companiei Alpine SA. Tribunalul Ilfov a dispus pe data de 25 septembrie 2013 începerea procedurii de insolvenţă, cerută de companie, iar termenul pentru definitivarea tabelului de creditori a fost stabilit pentru luna decembrie a acestui an. Casa de Insolvenţă Transilvania va analiza situaţia companiei şi va elabora planul de reorganizare pornind de la premisa salvării afacerii, a păstrării locurilor de muncă şi a redării companiei circuitului economic, însănătoşită.

”Principalele lucruri pe care le urmărim în reorganizarea companiei sunt stabilizarea financiară a acesteia şi salvarea locurilor de muncă. Vom reuşi astfel să creăm o independenţă juridică şi financiară care să ne permită achitarea datoriilor şi menţinerea patrimoniului existent”, a declarat Rudolf Vizental, Managing Partner în cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania. 

Alpine SA, subsidiară a Alpine Bau Gmbh din Austria, a doua firmă de construcţii austriacă, a intrat în procedură de insolvenţă ca o consecinţă a declarării falimentului companiei-mamă şi pe fondul unui context nefavorabil ce afectează domeniul construcţiilor astăzi. În luna iunie 2013, eforturile de restructurare a Alpine Bau Gmbh au eşuat, iar compania a intrat în faliment, cu datorii de peste 2,56 mld euro şi pierderi de 450 mil euro în 2012. Strategia de reorganizare ce va fi elaborată de către Casa de Insolvenţă Transilvania va ţine cont şi de strategia administratorului judiciar al Alpine Bau Gmbh.

În ultimii doi ani mai multe companii mari de construcţii au fost afectate de situaţia economică dificilă şi au intrat în insolvenţă. Casa de Insolvenţă Transilvania gestionează insolvenţele unor companii de dimensiuni mari şi foarte mari din domeniu, precum Romstrade, Concefa, Amarad, ICIM sau grupul Euroholding.

Alpine SA, fondată în 1998, este una dintre cele mai cunoscute companii de construcţii de drumuri din ţară. În prezent are un număr de 160 de angajaţi şi este organizată şi condusă după sistemul austriac al companiei-mamă, care a activat în domeniu din 1965.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/insolventa-alpine-sa-va-fi-administrata-de-casa-de-insolventa-transilvania-11401048
11401048
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.