Instituţia guvernamentală care promovează România are telefoanele tăiate de 20 de zile
Telefoanele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT), instituţie care coordonează turismul românesc şi care verifică şi clasifică hotelurile şi agenţiile de turism, au fost tăiate pe 2 aprilie, angajaţii acesteia neputând fi contactaţi, cu o săptămână înaintea deschiderii sezonului pe litoral.
Hotelierii şi agenţii de turism, dar şi reprezentanţii diverselor instituţii, care au încercat să ia în ultimele trei săptămâni legătura cu ANT, nu au putut contacta reprezentanţii autorităţii nici pe telefoanele mobile de serviciu şi nici pe cele fixe ale direcţiilor din cadrul instituţiei.
Persoanele care sună la orice număr de fix indicat in site-ul ANT (turism.gov.ro) aud mesajul: "Număr incorect". Nu pot fi apelate, printre altele, Direcţia Generală Control şi Autorizare Turism, Direcţia Gestionare Fonduri Comunitare pentru Turism, Direcţia Management Brand, Direcţia Infrastructură Turistică, Direcţia de Dezvoltare Teritorială sau Compartimentul Economic, Achiziţii Publice şi Servicii Interne şi nici măcar cabinetulul preşedintelui ANT, Simona Man.
Şi persoanele care au sunat în ultimele trei săptămâni la telefoanele Compartimentului Comunicare, Relaţii Externe şi Protocol au fost întâmpinate cu mesajul robotului "număr incorect".
Contactată de MEDIAFAX pe telefonul mobil personal, Simona Man a declarat că telefoanele au fost întrerupte pentru că a expirat contractul semnat de ANT în urmă cu doi ani cu un operator de telefonie.
"S-a încheiat acel contract şi acum am deschis procedurile pentru unul nou. Am avut o ofertă, dar a fost neconformă, iar acum s-au reluat procedurile, care sunt transparente şi vom ţine cont de cea mai bună ofertă. Celălalt contract a fost atribuit direct, din păcate, dar eu nu vreau să procedez aşa, ci să aleg oferta cea mai avantajoasă", a spus Man.
Ea a confirmat că atât numerele fixe de telefon din toată instituţia, cât şi cele mobile de serviciu ale angajaţilor au fost tăiate, dar a menţionat că funcţionează un telverde.
"Cu siguranţă că acest lucru afectează imaginea instituţiei, dar nu avem ce face. Dacă nu întrerupeam telefoanele la expirarea contractului s-ar fi considerat că favorizăm acel operator şi că avem o înţelegere cu el", a explicat şefa ANT.
Potrivit surselor citate, nu pot contacta telefonic ANT nici companiile care participă la licitaţii, nici hotelierii si nici agenţiile de turism, dacă au nevoie de asistenţă sau dacă întâmpină probleme.
"Ca imagine, este dezastruos ce se întâmplă", au mai spus sursele.
Potrivit aceloraşi surse, angajaţilor care se ocupă de autorizare şi control nu li se semnează de către conducerea instituţiei mandatele pentru a pleca în controale, pe motivul că "nu sunt bani". Din acest motiv, cu o săptămână înainte de deschiderea sezonului estival, autoritatea statului care se ocupă de turism nu a verificat dacă structurile de cazare de la mare sunt pregătite sau nu să primească turişti.
"Se găsesc însă bani pentru deplasările externe ale conducerii ANT. Ar trebui ca autorităţile abilitare să verifice eficienţa cheltuirii banului public din care se fac aceste deplasări", au mai spus sursele din turism.
Simona Man a afirmat, însă, că mai multe echipe de inspectori vor pleca joi spre litoral.
"Vom avea patru echipe care vor merge joi spre litoral, două spre sud şi două spre nord şi care până la 1 mai vor verifica dacă unităţile de turism de la mare sunt pregătite, astfel încât turiştii să fie în siguranţă la deschiderea sezonului", a mai spus ea.
Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) este o instituţie guvernamentală, aflată în subordinea Ministerului Economiei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro