Isărescu: Piaţa financiară este cam dezechilibrată, trebuie dezvoltate şi alte segmente decât băncile

Autor: Raluca Ghinea Postat la 28 mai 2015 85 afişări

Piaţa financiară din România prezintă un dezechilibru, întrucât băncile au o dominanţă masivă, cu 80% din totalul activelor financiare, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care apreciază că situaţia nu reprezintă un avantaj nici pentru bănci, fiind necesară dezvoltarea altor segmente.

"Nu avem o supradominanţă dar aş spune că este o dominanţă masivă a băncilor in cadrul sistemului financiar din România. 80%, chiar mai mult, din totalul activelor financiare din România aparţin băncilor. Acesta nu este neapărat un avantaj. Nu este un avantaj nici pentru noi, care reprezentăm sistemul bancar. Avem o piaţă financiară cam dezechilibrată. E important şi pentru bănci să aibă, nu neapărat în coastă, dar să existe alternative şi pentru bănci şi pentru clienţii băncilor şi pentru oricine, pentru economia reală să existe segmente financiare nebancare mult mai dezvoltate", a afirmat Isărescu la conferinţa "Rolul pieţelor financiare nebancare în susţinerea creşterii economice", organizată de Autoritatea de Supraveghere Financiară la ASE.

El a arătat că pieţele financiare sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică, iar fără nişte pieţe financiare "adânci" nu pot fi difuzate riscurile sau controlate.

"Bursa de valori, pieţele financiare nebancare au şi ele ceea ce de multe ori au înţeles românii, adică jocuri bursiere, speculaţii, dar ele în primul rând sunt esenţiale pentru dezvoltarea economică. Constituie alternative de finanţare, elemente esenţiale pentru adâncirea pieţelor financiare", a precizat şeful BNR.

Guvernatorul a indicat că fondurile de pensii, care au devenit viabile şi solide, cu sume mari acumulate, reprezintă alternative la economisirea bancară, mai ales în condiţiile în care dobânzile la depozite par să nu mai fie atractive în România, cu toate că sunt real pozitive.

"Ne trebuie alternative, forme de acumulare pe termen lung, acest lucru este extrem de important şi pentru bănci. Acest mismatch (discrepanţă- n.r), să ai toată finanţarea bazată pe depozite pe termen scurt poate să fie catastrofal. Timpul n-a trecut degeaba, asistăm la o adâncire a pieţelor financiare în România, este un lucru extrem de important. Noi nu realizăm, pentru că trăim în vâltoarea faptelor", a mai spus Isărescu.

El a punctat că tendinţele pentru alternativele la finanţare trebuie consolidate, însă este nevoie de încredere, care se clădeşte greu în noile instrumente şi se poate distruge repede.

"Atenţie la mişcări greşite, consolidarea este cuvântul esenţial, nu graba! Trebuie să ne grăbim încet (citând din latină - n.r.) în acest proces de consolidare a pieţelor financiare, nu trebuie creşteri explozive nici în domeniul creditului, nici al pieţelor financiare nebancare", a menţionat guvernatorul BNR.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
PIAŢA FINANCIARĂ,
ISĂRESCU,
/actualitate/isarescu-piata-financiara-este-cam-dezechilibrata-trebuie-dezvoltate-si-alte-segmente-decat-bancile-14352603
14352603
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.