Legea de aprobare a OUG privind reducerea TVA la pâine, adoptată de Senat
Ordonanţa de urgenţă care prevede reducerea la 9 la sută a cotei de TVA pentru livrarea de pâine, grâu şi făină a trecut, miercuri, de Senat, în dezbateri atât senatori ai opoziţiei, cât şi ai puterii, admiţând însă că scăderea preţului la pâine este mai mică decât cea prognozată.
Liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu, a susţinut, în intervenţia sa, că Executivul a păşit cu stângul în acest pariu.
"Reducerea la pâine este una dintre măsurile la care noi am subscris, pentru că oricine ar dori ca preţul alimentului principal în ţară să fie mai redus, cu atât mai mult cu cât această reducere era cu titlu de experiment, în sensul în care, dacă ea reuşeşte, va fi aplicată şi la alte produse de larg consum şi lucrul acesta ar putea să ducă la o viaţă ceva mai bună a majorităţii cetăţenilor, la o compensare a scăderilor de cumpărare din cauza inflaţiei, a veniturilor reduse", a spus acesta.
El a adăugat că, din păcate, după numai o lună de aplicare, "se întâmplă ceea ce era de aşteptat", respectiv scăderea preţului nu este cea prognozată de 15-16 procente, ci este doar de jumătate.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro