Lucian Ghinea este noul preşedinte al Asociaţiei Berarii României

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 27 ianuarie 2015 313 afişări

Membrii Asociaţiei Berarii României îl aleg în funcţia de Preşedinte pe Lucian Ghinea, director general al Bergenbier SA, parte a grupului Molson Coors. Astfel, începând cu luna ianuarie, Lucian Ghinea preia această funcţie de la Onno Rombouts, managing director al Heineken Romania, care a asigurat preşedinţia asociaţiei pe parcursul anului 2014.

Lucian Ghinea este noul preşedinte al Asociaţiei Berarii României

”Deşi piaţa berii a traversat în ultimii ani o perioadă marcată de scădere, sperăm ca 2015 să întrunească acele condiţii economice şi fiscale corecte care să conducă la o evoluţie pozitivă a pieţei”, a  declarat Lucian Ghinea, preşedinte al asociaţiei Berarii României.. 

Cu un nivel zero al evaziunii fiscale pe lanţul de producţie, sectorul berii contribuie în prezent cu peste 60% din totalul accizei colectate la bugetul de stat de pe piaţa băuturilor alcoolice, aproape jumătate din preţul unei beri fiind reprezentat de taxe. Cu investiţii ce au atins până acum 1,25 miliarde euro, sectorul berii asigură direct şi indirect un număr de 69.700 de locuri de muncă, 97% din berea consumată de români fiind produsă în ţară.

„Anul 2014 s-a dovedit a fi unul dificil pentru sectorul berii, Asociaţiei revenindu-i un rol important în iniţierea unor demersuri reprezentative pentru întreaga industrie a berii. Cel mai recent dintre acestea constă în lansarea, în luna decembrie a anului trecut, a petiţiei online Salveaza Berea. Prin intermediul acestei petiţii solicităm Guvernului stabilirea accizei la bere la nivelul minim european, un element important pentru readucerea pieţei berii pe un trend pozitiv”, a spus Constantin Bratu, director general la Asociaţia Berarii României.

Lucian Ghinea este în prezent director general al Bergenbier SA. Lucrează în cadrul grupului Molson Coors din care face parte Bergenbier de 12 ani, cu o pauză de un an şi jumătate în perioada 2008 - 2009. De-a lungul anilor, a ocupat diverse funcţii în cadrul companiei, cea anterioară poziţiei actuale fiind aceea de financial controller al grupului. Are o experienţă în industria berii din România, dar şi în alte domenii FMCG şi retail din perioada în care a activat în domeniul consultanţei în afaceri.

În cei zece ani de existenţă, Asociaţia Berarii României s-a impus atât la nivel local, cât şi internaţional, iar membrii săi actuali sunt: Bergenbier sa, Heineken Romania, United Romanian Breweries Bereprod, Ursus Breweries şi Martens, alături de microberăria Clinica de Bere. Împreună, cei cinci producători furnizează peste 80% din cantitatea de bere consumată în România. Totodată, din Asociaţie fac parte şi reprezentanţi ai producătorilor de materii prime: Soufflet Malt Romania şi Asociaţia Producătorilor de Hamei.

Cele şase companii membre ale Asociaţiei asigură peste 4.000 de locuri de muncă în cadrul celor unsprezece fabrici de bere, dintre care două microberării. Unităţile de producţie ale membrilor Asociaţiei sunt situate în Ploieşti, Constanţa, Craiova, Miercurea Ciuc, Târgu-Mureş, Pantelimon, Timişoara, Buzău, Braşov şi Galaţi, iar cele două microberării sunt situate în Cluj-Napoca şi Timişoara.

Începând cu 2008 Asociaţia Berarii României a devenit parte a producătorilor de bere europeni, reprezentaţi prin organizaţia Berarii Europei, fondată în 1958, la Bruxelles. Membrii actuali sunt asociaţiile naţionale ale berarilor din statelor UE, alături de Norvegia, Elveţia şi Turcia. Organizaţia reprezintă interesele a peste 4.000 de producători de bere din Europa în faţa diferitelor instituţii şi organizaţii internaţionale. Mai mult, Berarii Europei reprezintă şi apără interesele a peste 2 milioane de oameni care au locuri de muncă datorită producţiei şi vânzării berii. 

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
asociatie,
presedinte,
bere,
functie,
bergenbier,
heineken
/actualitate/lucian-ghinea-este-noul-presedinte-al-asociatiei-berarii-romaniei-13788196
13788196
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.