Marile economii ale lumii ies la atac împotriva recesiunii: Guvernul german pregăteşte un pachet de stimuli fiscali
Guvernul german pregăteşte un pachet de stimuli fiscali prin care vrea să impulsioneze cea mai mare economie din Europa şi să evite intrarea într-o recesiune abruptă, potrivit unor surse citate de Bloomberg.
Programul ar fi proiectat pentru a impulsiona economia locală şi consumul şi pentru a preveni şomaj la scară largă, potrivit surselor citate de publicaţia americană, care au cerut să nu fie numite. Guvernul lucrează la un plan similar cu ajutoarele acordate în criza din 2009, când guvernul a încercat să încurajeze locuitorii ţării să cumpere mai multe maşini, să îmbunătăţească eficienţa energetică a locuinţelor, să încurajeze angajarea oamenilor pe termen scurt şi să îmbunătăţească nivelul de trai prin ajutoare sociale.
Duminică, ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, a sugerat că Germania ar putea cheltui 50 de miliarde de euro în cazul unei crize economice, fiind prima mare economie care anunţă public o astfel de criză în contextul degradării climatului economic mondial, potrivit Bloomberg.
În timp ce Scholz dă de înţeles că o astfel de acţiune din partea statului nu este iminentă, semnalele de criză se adună atât pe plan local cât şi la nivel global şi pun presiuni pe guvernul condus de Angela Merkel pentru ca acesta să îşi schimbe planul de cheltuieli bugetare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro