McDonald’s vinde afacerea din România către un antreprenor rus
Grupul american McDonald’s a vândut businessul din România catre un antreprenor rus, tranzacţia urmând a fi anunţat în următoarele zile. Ziarul Financiar a anunţat încă din vara anului trecut că americanii îşi caută francizat însă oficialii din România ai companiei au negat vehement.
De achiziţia McDonald’s au fost interesaţi atât antreprenori locali cât şi străini, însă în final a fost vândut businessul către un antreprenor rus despre care există puţine informaţii. În Rusia businessul este deţinut direct de către americani, însă în România businessul a fost vândut către un rus.
Încheierea acordului urmează să aducă în buzunarele americanilor câteva zeci de milioane de euro. Pe lângă suma obţinută pentru transferul de business, McDonald’s va încasa de la francizat şi procente din cifra de afaceri anuală, care în prezent se apropie de 100 mil. euro. În cazul acestei preluări directorul general – Daniel Boaje - va primi un număr de acţiuni pentru a rămâne în companie şi pentru a se asigura continuitatea businessului, potrivit unor surse apropiate discuţiilor. Americanii au mai încercat să transfere operaţiunile locale în mâinile unui francizat în ultimii ani, însă discuţiile nu s-au finalizat. Noul proprietar al businessului va trebui nu doar să plătească procente din vânzări, ci va avea de îndeplinit şi o serie de condiţii, precum un anumit număr de renovări pe an şi un anumit număr de deschideri, spune o sursă apropiată companiei.
Lanţul de tip fast-food, intrat pe piaţa locală cu un restaurant în zona Piaţa Unirii în 1995, este singurul nume străin de pe piaţa locală a restaurantelor care a venit direct, rivalii de la KFC, Pizza Hut şi Subway operându-şi afacerile în franciză. McDonald’s a mai aplicat acest model de business - intrare directă şi apoi transferul operaţiunilor către un francizat - pe mai multe pieţe din Europa de Est, precum Republica Moldova (businessul a fost preluat de omul de afaceri Ilie Năstase), Bulgaria, Georgia sau Azerbaidjan.
Citiţi mai multe pe www.zf.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro