Microsoft l-a numit director general pe Satya Nadella, un veteran de 22 de ani în companie

Autor: Marius Oncu Postat la 04 februarie 2014 68 afişări

Microsoft, cel mai mare producător de software din lume, l-a numit marţi în funcţia de director general pe Satya Nadella, un veteran aflat de 22 de ani în companie şi fost şef pentru servicii enterprise şi cloud, iar cofondatorul Bill Gates va deveni consilier în probleme de tehnologie.

Nadella, care preia postul de şef al Microsoft de la Steve Ballmer, va fi al treilea director general din istoria companiei americane, după Gates şi Ballmer, notează Financial Times.

Gates, anterior preşedinte al consiliului director, va ocupa un loc în board ca fondator al companiei şi postul de consilier pe probleme de tehnologie, ajutându-l pe Nadella să stabiliească direcţia în privinţa dezvoltării de noi produse, se arată într-un comunicat al Microsoft.

"În această perioadă de transformări, nu există persoană mai potrivită să conducă Microsoft decât Satya Nadella", a declarat Gates.

Numirea lui Nadella pune capăt unui proces de selecţie început în august şi care a implicat peste 100 de candidaţi. Anterior, Nadella a deţinut postul de vicepreşedinte executiv pentru divizia de servicii enterprise şi cloud.

Printre variantele luate în calcul pentru cea mai importantă funcţie de la Microsoft s-au numărat şeful Ford, Alan Mulally, şi preşedintele Oracle, Mark Hurd.

În această perioadă de cinci luni s-a intensificat dezbaterea privind viitorul Microsoft. Dominaţia companiei în IT a fost erodată în ultimul deceniu de apariţia de noi dispozitive şi sisteme de operare, lansate de Apple şi Google.

Numirea lui Nadella îi va nemulţumi, însă, pe cei care considerau că plecarea lui Ballmer oferă o oportunitate pentru instalarea unei persoane din exterior la conducerea Microsoft, notează Financial Times.

John Thompson, membru al board-ului Microsoft, îl va înlocui pe Bill Gates în funcţia de preşedinte, se arată în comunicat.

Gates a abandonat cursurile Universităţii Harvard în 1975 pentru a înfiinţa, împreună cu Paul Allen, Microsoft şi a deţinut timp de peste 30 de ani postul de preşedinte. În 2000 a cedat funcţia de director general lui Ballmer. Din 2008, Gates s-a implicat mai puţin la Microsoft, în contextul timpului mai mare alocat activităţilor filantropice prin fundaţia Bill & Melinda Gates.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
MICROSOFT,
DIRECTOR,
/actualitate/microsoft-l-a-numit-director-general-pe-satya-nadella-un-veteran-de-22-de-ani-in-companie-12021522
12021522
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.