Ministerul de Finanţe renunţă la 167 de posturi din aparatul propriu, din care 20 sunt de conducere

Autor: Raluca Ghinea Postat la 06 martie 2013 31 afişări

Ministerul Finanţelor va renunţa la 167 de posturi din aparatului propriu, reprezentând 9% din numărul total de locuri, din care vor fi tăiate 20 de posturi de conducere, şi va desfiinţa şapte direcţii din organigrama ministerului, potrivit unui proiect de restructurare.

Ministerul Finanţelor va renunţa la 167 de posturi din aparatului propriu, reprezentând 9% din numărul total de locuri, din care vor fi tăiate 20 de posturi de conducere, şi va desfiinţa şapte direcţii din organigrama ministerului, potrivit unui proiect de restructurare. Din cele 167 de posturi, 35 sunt vacante, iar 132 posturi au fost preluate din luna februarie de către Ministerul Fondurilor Europene. "Posturile vacante rămase după această reducere la nivelul aparatului propriu al ministerului vor fi redistribuite cu precădere către o structură nou înfiinţată, Unitatea de verificare şi autorizare", se arată în nota de fundamentare a unui proiect de hotărâre pentru restructurarea ministerului. Totodată, vor fi desfiinţate şapte direcţii din organigrama ministerului şi vor apărea noi structuri, precum Unitatea de verificare şi autorizare, prin reorganizarea activităţii Direcţiei generale management al domeniilor reglementate specific. Va fi înfiinţată, de asemenea, o funcţie de secretar de stat care va coordona Unitatea de verificare şi autorizare şi va sprijini ministrul finanţelor în îndeplinirea politicilor guvernamentale în domeniul autorizării antrepozitelor, jocurilor de noroc, caselor de marcat, caselor de schimb valutar, tichetelor de masă şi tichetelor cadou.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ministerul-de-finante-renunta-la-167-de-posturi-din-aparatul-propriu-din-care-20-sunt-de-conducere-10643554
10643554
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.