O declaraţie europeană în domeniul cărţilor va fi semnată la Târgul de la Frankfurt
Aproximativ 15 manageri ai unor organisme publice europene din domeniul cărţilor vor semna o declaraţie comună, pe 9 octombrie, la iniţiativa Centrului Naţional al Cărţii (CNL) din Franţa, la Târgul de Carte de la Frankfurt, unul dintre cele mai importante evenimente de acest tip din lume.
Această primă declaraţie comună europeană în domeniul cărţilor are obiectivul de a garanta drepturile de autor şi de a le proteja pe cele ale cititorilor, a precizat joi CNL.
Declaraţia vizează apariţia unor poziţii comune referitoare la apărarea drepturilor de autor, impunerea unui TVA redus în cazul cărţilor tipărite şi digitale şi libera alegere a cititorului, adică interoperabilitatea ce permite lecturarea oricărei cărţi de pe dispozitivul dorit. Acţiuni colective vor putea fi astfel realizate în colaborare cu federaţiile profesionale europene.
Printre organismele semnatare se mai află, pe lângă CNL, Departamentul de Promovare a Literaturii şi a Traducerilor de la Institutul Goethe (Germania), Serviciul General al Literelor şi al Cărţilor din cadrul Ministerului Federaţiei Wallonie-Bruxelles (Belgia), Departamentul Cultură din Guvernul Cataloniei (Spania), Centrul Naţional al Cărţii şi Lecturii (Italia) şi Institutul Polonez al Cărţii.
În cadrul unei reuniuni a miniştrilor Culturii din UE, pe 24 septembrie, la Torino, ministrul francez Fleur Pellerin a "insistat asupra necesităţii de a păstra finanţarea creaţiei şi remunerarea creatorilor, care reprezintă o condiţie obligatorie pentru menţinerea vitalităţii sectorului cultural european".
Târgul de carte de la Frankfurt are loc în acest an în perioada 8 - 14 octombrie.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro