Oficial BCE: Perspectivele Greciei par să se îmbunătăţească uşor

Autor: Anca Dumitrescu Postat la 26 august 2015 43 afişări

Perspectivele Greciei par să se îmbunătăţească uşor, iar necesarul de asistenţă cu lichidităţi de urgenţă din partea Băncii Centrale Europene (BCE) ar putea scădea în curând, a afirmat miercuri Ardo Hansson, guvernator al Băncii centrale a Estoniei şi membru în conducerea BCE.

"Acordul negociat în timpul summit-ului zonei euro de la jumătatea lunii iulie, reluarea negocierilor şi relaxarea rezonabilă a controlului capitalului au contribuit la creşterea încrederii deponenţilor, astfel încât ieşirile de fonduri din Grecia au fost înlocuite de o uşoară creştere, iar volumul asistenţei prin programul ELA al BCE a scăzut uşor", a scris Hansson pe site-ul Băncii Estoniei, relatează MarketWatch.

În opinia sa, băncile din Grecia se îndreaptau către o evoluţie pozitivă în semestrul al doilea al anului 2014. Economia creştea, băncile şi Guvernul puteau să se împrumute de pe piaţă, iar opinia Guvernului de la Atena că programul de salvare nu va mai fi necesar suna credibil.

Situaţia s-a modificat însă în ianuarie, când partidul Syriza a câştigat alegerile, iar Grecia a schimbat brusc direcţia. Capitalul a început să iasă din ţară, iar BCE a început să furnizeze băncilor elene fonduri tot mai mari prin programul ELA.

Acţionarii băncilor elene şi investitorii în obligaţiuni ar putea pierde bani în urma deciziilor de recapitalizare luate de miniştrii de Finanţe din zona euro, dar deponenţii vor fi asiguraţi, a arătat Hansson.

Dacă băncile recapitalizate vor fi privatizate, profitul din vânzarea acestora va putea fi folosit la reducerea datoriei publice a Greciei, a mai spus bancherul.

Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro au aprobat, în această lună, noul plan de asistenţă financiară destinată Greciei, în valoare de 86 de miliarde de euro.

Liderii zonei euro au ajuns, pe 13 iulie, la un acord cu partea elenă pentru negocierea unui al treilea program de asistenţă financiară, care să permită rămânerea Greciei în zona euro. Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE).

Statul elen a primit săptămâna trecută, prin noul program, 13 miliarde de euro, în numerar, din care 12 miliarde de euro pentru plata datoriilor, la timp pentru a achita Băncii Centrale Europene rata de 3,4 miliarde de euro. Un miliard de euro a fost destinat plăţii unor arierate. Alte 10 miliarde de euro, sub formă de certificate ESM (Mecanismul european de stabilitate), vor fi utilizate pentru susţinerea băncilor elene aflate în dificultate.

BCE a redus săptămâna trecută plafonul asistenţei prin programul ELA pentru finanţarea băncilor elene de la 91 de miliarde de euro la 89,7 miliarde de euro.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
BCE,
GRECIA,
/actualitate/oficial-bce-perspectivele-greciei-par-sa-se-imbunatateasca-usor-14689444
14689444
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.