OMV plăteşte 2,6 miliarde de dolari pentru o poziţie stabilă în Marea Nordului
OMV a finalizat achiziţia de active în Norvegia şi Marea Britanie de la Statoil. Tranzacţia în valoare de 2,65 miliarde dolari va creşte rezervele OMV până la 320 milioane bep.
Compania austriacă a achiziţionat o participaţie de 19% în câmpul de producţie Gullfaks şi de 24% în câmpul Gudrun, două câmpuri petroliere şi gazeifere extrateritoriale situate pe platforma continentală norvegiană. Tranzacţia a cuprins şi participaţiuni de 30% în câmpul Rosebank şi de 5,88% în Schiehallion, ambele situate în vestul Insulelor Shetland, precum şi active în care OMV deţine deja participaţiuni. “Această tranzacţie reprezintă un element-cheie al strategiei OMV de concentrare pe activităţile de explorare şi producţie în pieţele stabile din punct de vedere politic şi va constitui un factor important în atingerea obiectivelor noastre pentru 2016.
Ne consolidăm, aşadar, poziţia în inima regiunii noastre de dezvoltare din Marea Nordului”, spune Gerhard Roiss, CEO al OMV.OMV îşi va spori astfel considerabil rezervele. Rezervele dovedite şi probabile vor creşte cu aproximativ 320 milioane bep. Contribuţia sectorului de producţie va fi de aproximativ 25.000 bep/zi la 1 noiembrie 2013 şi este de aşteptat să crească la circa 40.000 bep/zi în anul 2014, cu o creştere planificată la 58.000 bep/zi în 2016. Tranzacţia a fost finanţată în mare parte din veniturile rezultate în urma reducerii capitalului circulant şi cesiunilor din sectoarele de business downstream, precum şi din fluxul de numerar solid al companiei – în primul semestru al anului 2013, OMV a avut un flux liber de numerar de aproximativ 1,6 miliarde de euro.
De asemenea, au fost utilizate şi liniile de credit existente, arată datele furnizate de companie. Filiala OMV din Norvegia, OMV Norge, a fost înfiinţată din 2006, este partener în cadrul câmpurilor de dezvoltare Aasta Hansteen, Zidane, Edvard Grieg şi în proiectul de infrastructură Polarled şi îşi concentrează activităţile de explorare în zonele de graniţă cu Marea Norvegiei către Nord şi cu Marea Barents. OMV (Norge) AS deţine în prezent 23 de licenţe: 11 în Marea Barents, 11 în Marea Norvegiei şi una în Marea Nordului. Nouă licenţe sunt operate de OMV.
OMV Aktiengesellschaft a avut în 2012 vânzări de 42,65 miliarde de euro şi o forţă de muncă de aproximativ 29.000 de angajaţi. În domeniul Explorare şi Producţie, OMV activează în două ţări principale, România şi Austria, şi deţine un portofoliu internaţional cu o producţie de aproximativ 303.000 bep/zi în 2012. În domeniul Gaze Naturale şi Energie, OMV a comercializat aproximativ 437 TWh de gaze naturale în 2012.În Austria, OMV operează o reţea de conducte cu o lungime de 2.000 de km şi cu o capacitate comercială de circa 103 miliarde m3 în 2012. În domeniul Rafinare şi Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 22 milioane de tone şi avea la sfârşitul anului 2012 aproximativ 4.400 de staţii de distribuţie carburanţi în 13 ţări, printre care şi Turcia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro