Oraşul din România care nu îşi uită bătrânii şi investeşte 7 mil. euro pentru realizarea unui centru de îngrijire a vârstnicilor
Primăria Cluj-Napoca a demarat o investiţie de 7 milioane de euro pentru realizarea unui centru rezidenţial de îngrijire şi asistenţă socială pentru persoane vârstnice. Suprafaţa construită a viitorului imobil va fi de 1.410 mp, iar cea a terenului de 4.082 mp. Primăria Cluj-Napoca a lansat în prezent licitaţia pentru realizarea acestui obiectiv, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 17 ianuarie 2023.
’’Construcţia existentă de pe Calea Baciului, în care până în 2010 a funcţional şcoala generală, va fi extinsă. Vor fi amenajate unităţi de cazare, cabinete de recuperare şi fizioterapie, sală de mese, birouri administrative, bucătărie, bibliotecă. Capacitatea căminului va fi de aproximativ 70 persoane, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, fiind propusă amenajarea a 42 camere’’, potrivit unui comunicat de presă al primăriei Cluj-Napoca.
În ceea ce priveşte curtea căminului pentru vârstnici, se vor amenaja zone de relaxare cu mobilier urban şi zone de fitness, locuri de parcare (inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi) atât la parter, cât şi în subsolul clădirii. Proiectul include şi plantarea de noi arbori şi arbuşti, utilizarea de panouri fotovoltaice pentru energie verde, amenajarea de locuri de parcare pentru biciclete, iluminat modern interior şi exterior cu tehnologie LED.
Durata estimată pentru realizarea investiţiei este de 24 luni din momentul semnării ordinului de începere al lucrărilor. Valoarea achiziţiei pentru proiectare şi execuţie este de 35 milioane lei (inclusiv TVA).
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA