Oraşul unde mor anual zeci de mii de oameni din cauza poluării, dar nimănui nu-i pasă: "Niciun certificat de deces nu are trecut în dreptul motivului poluarea"
Poluarea a atins un nivel critic în capitala Indiei, dar autorităţile nu par să fie impresionate.
Atunci când i s-a reamintit că între 10.000 şi 30.000 de oameni îşi pierd viaţa anual în New Delhi din cauza poluării, ministrul Mediului din India a spus că nivelul său de referinţă este tragedia de la Bhopal Gas din 1984.
Capitala Indiei a fost acoperită de noxe săptămâna trecută, iar asta a creat panică în rândul locuitorilor, majoritatea alegând să poarte măşti de fiecare dată când ieşeau din casă.
Cu toate acestea, ministrul Mediului Harsh Vardan nu pare foarte speriat, el declarând celor de la CNN că "niciun certificat de deces nu are trecut în dreptul motivului poluarea".
"Dincolo de un anumit nivel, poluarea e periculoasă pentru toată lumea", a declarat Vardhan. "Ceea ce am tot spus este că nu e nevoie să creăm panică. Datele arată că aerul se curăţă, iar în următoarele zile va deveni mai uşor de respirat."
Atunci când a fost întrebat de zecile de mii de oameni care mor anual din cauza poluării, Harsh Vardhan a făcut referire la o tragedie de acum aproape 40 de ani: "Ceea ce s-a întâmplat la fabrica din Bhopal, când în urma unei scurgeri de gaze sute de mii de oameni s-au simţit rău şi au avut nevoie să fie transportaţi la spital - aceea a fost ceea ce numim o urgenţă."
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro