Organizaţia Narada a strâns 1,5 mil.lei pentru dotarea şcolilor din comunităţi vulnerabile, prin intermediul platformei HartaEdu. Nuclearelectrica a devenit partener al proiectului
Organizaţia Narada a strâns 1,5 milioane de lei pentru dotarea şi modernizarea şcolilor din comunităţi vulnerabile, în cele trei luni de la lansarea HartaEdu, o platformă online prin care instituţiile de învâţământ pot introduce alerte privind nevoile imediate, iar mediul privat le poate sprijini.
Printre companiile care s-au implicat în proiect este şi Nuclearelectrica.
Pe platforma HartaEdu au fost înscrise peste 550 de alerte, iar numărul copiilor care au nevoie de ajutor se ridică la peste 100.000. În trei luni au fost soluţionate peste 90 de alerte, cu cei peste 1.5 mil. lei strânşi, având un număr de aproximativ 10.000 de copii impactaţi de soluţionarea acestor alerte.
„Ne bucurăm să fim partenerii Narada în acest program extrem de util pentru şcolile din România. Investiţia în educaţie este una dintre priorităţile noastre şi ne dorim să contribuim cât mai mult la creşterea şi dezvoltarea generaţiilor de mâine. Noi, la Nuclearelectrica, considerăm că oamenii sunt cea mai valoroasă resursă a noastră, iar performanţa trebuie încurajată şi sprijinită încă din primii ani de şcoală. Elevii de astăzi vor fi specialiştii de mâine şi este datoria noastră să avem grijă ca ei să beneficieze de cele mai bune condiţii de studiu şi de cât mai multe oportunităţi de creştere şi dezvoltare.”, a declarat Cosmin Ghita, Director General Nuclearelectrica.
HartaEdu este gândită ca un plan B pentru şcolile din comunităţile vulnerabile, oferindu-le platforma prin care pot anunţa nevoile stringente şi dând ocazia mediului de business local şi naţional să intervină cu soluţii pentru rezolvare rapidă. Indiferent de urgenţa pe care o are o şcoală, fie ea de infrastructură, fie ea de tehnologie, echipament, serviciu ea poate fi înscrisă în platformă.
Nuclearelectrica este singurul producător românesc de energie electrică din surse nucleare, o sursă curată de energie, fără emisii de CO2. Compania are peste 2.200 de angajaţi, care asigură aproximativ 20% din necesarul de electricitate al României.
Platforma a fost lansată de Narada cu sprijinul partenerilor strategici, Mastercard, BRD Groupe Société Générale, Nuclearelectrica .
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro