Ipoteza succesului negocierilor pe filiera religioasa salveaza si onoarea rapitorilor, dar si onoarea autoritatilor romane, pentru ca scoate din calcul chestiunea platii unei rascumparari. Aspectul legaturilor teroriste implicat de aceasta filiera e suficient de delicat insa pentru a suscita destule intrebari de-acum inainte. Cum toti clericii islamici care au intervenit au subliniat ca o fac la cererea comunitatii musulmane din Romania si in virtutea legaturilor culturale cu aceasta, usile deschise ale arabilor din Romania pe langa niste apropiati ori sustinatori ai terorismului vor motiva, dupa toate probabilitatile, o ancheta amanuntita asupra conexiunilor dintre arabii de la noi (nu e vorba, evident, numai de Omar Hayssam) si retelele teroriste din Orientul Mijlociu.  Ramane de vazut insa in ce masura aceste legaturi, sugerate de mai multe ori pana acum in diverse rapoarte ale serviciilor secrete romanesti si straine, vor fi scoase la lumina cu obiectivitate si nu vor ajunge, ca pana acum, pretext pentru razbunari pe tot cuprinsul spectrului politic autohton. In aceasta din urma situatie, tema terorismului islamist fie ar cadea complet in derizoriu pentru societatea romaneasca, fie ar alimenta atitudini antiarabe complet deplasate, care deja au inceput sa se faca simtite in perioada crizei ostaticilor.

Daca eliberarea ostaticilor se datoreaza, in schimb, exclusiv serviciilor secrete romanesti, atunci apar alte doua perspective de analiza pentru perioada urmatoare. Pe de o parte, ramane problema eventualei rascumparari platite de autoritatile romane rapitorilor; nici cateva ore n-au trecut dupa eliberarea ostaticilor si au aparut primele voci care cereau imediat un raport asupra felului cum "banii contribuabililor romani" au fost dati unor indivizi porniti sa cumpere cu ei poate chiar munitie pentru niste viitoare atentate la Bucuresti. 

Desi presedintele Basescu a negat ca s-ar fi platit vreun ban, e de asteptat sa prolifereze, cu inca mai multa indrazneala decat inainte de eliberarea ostaticilor, zvonurile despre valize cu bani transportate la Bagdad sau estimari ale ordinului de marime a sumei. Nu pare sa aiba importanta pentru nimeni ca insistenta pe aceasta tema submineaza pretentia autoritatilor romane ca n-ar fi negociat financiar cu teroristii, ca n-au cazut adica in capcana diplomatica in care s-a impotmolit guvernul de la Roma cand si-a adus acasa ostaticii.

Pe de alta parte, e de asteptat sa treaca neobservat faptul ca Romania s-a ilustrat acum concret in lupta impotriva insurgentei, prin acele "arestari in unele grupuri" operate de autoritatile irakiene gratie muncii serviciilor romanesti de informatii. Traian Basescu a cerut inca doua saptamani de rabdare a presei, pentru a nu-i pune in pericol pe agentii romani si pe investigatorii sositi la Bagdad pe urmele lor. Opinia publica de la noi are insa o stima destul de redusa fata de prestatia acestor Nicola Calipari autohtoni. Mai cu seama ca deja incep sa se faca auzite regrete, pe motiv ca multumirile aduse de Basescu oamenilor de la SIE, SRI si DIA exclud complet posibilitatea ca seful statului sa mai ameninte vreodata aceste institutii cu vreo restructurare la varf. In fine, e de asteptat ca urmatoarele saptamani, cel putin pana la promisele dezvaluiri ale lui Basescu despre dedesubturile rapirii, sa fie ocupate de o seama de teme artificiale aruncate publicului spre dezbatere. Unui presedinte care a iesit asa de avantajat din criza ostaticilor - si care va folosi momentul pentru a-si relansa cu succes initiativele amanate de politica interna - nu i se mai pot opune acum decat contestari pe tema politicii externe apasat proamericane. In speta, va fi readusa in discutie implicarea Romaniei in razboiul din Irak, cu lipsa unui calendar de retragere si cu orgoliul autoritatilor de a-si insusi filozofia americana a razboiului preventiv.

Cat se poate de legitima, discutia pare insa un pic falsa intr-o tara deloc aplecata spre o asemenea introspectie nationala, atata vreme cat preocuparea pentru ceea ce se intampla in Orientul Mijlociu, in Irak e slaba in societatea noastra. In Romania n-au fost mitinguri antirazboinice, experienta altor state cu ostatici in Irak a ramas necunoscuta inclusiv presei de la noi, unde povestea rapirii a fost tratata ca o simpla farsa damboviteana, iar terorism sau jihad par niste abstractii prea tari pentru sanatosul scepticism national. Si e putin probabil ca emotia colectiva, cata va fi fost ea, a rapirii si a eliberarii ostaticilor sa destepte brusc constiinta ca intamplarile din restul lumii ne privesc si altfel decat ca niste subiecte pentru rubricile de stiri pe scurt.