Peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris la Bacalaureat
Peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, anunţă Ministerul Educaţiei. Numărul candidaţilor este în scădere în comparaţie cu anii precedenţi.
Examenul naţional de bacalaureat 2022 (prima sesiune) începe luni, 6 iunie, cu probele de evaluare a competenţelor. Acestea se vor desfăşura în intervalul 6 – 16 iunie.
Conform datelor înregistrate şi transmise de comisiile judeţene, 126.454 de absolvenţi de liceu (111.329 din promoţia curentă şi 15.125 din seriile anterioare) s-au înscris pentru a susţine probele.
Probele de evaluare a competenţelor se vor susţine astfel:
• 6 - 8 iunie: Proba A - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
• 8 – 9 iunie: Proba B - evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă;
• 8 – 10 iunie: Proba D - evaluarea competenţelor digitale;
• 14 – 16 iunie: Proba C - evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.
Probele sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, a mai anunţat Ministerul Educaţiei.
Probele scrise din sesiunea iunie-iulie 2022 încep luni, 20 iunie, cu examenul la Limba şi literatura română. Proba obligatorie a profilului este programată marţi, 21 iunie, fiind urmată miercuri, 22 iunie de proba la alegere a profilului şi specializării. Proba la Limba si literatura maternă se va desfăşura joi, 23 iunie.
Afişarea primelor rezultate va avea loc în data de 27 iunie (până la ora 12:00). Pentru depunerea contestaţiilor a fost alocat intervalul orar 12:00 – 18:00 în aceeaşi zi. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în data de 1 iulie.
Examenul naţional de bacalaureat se consideră promovat de către absolvenţii studiilor liceale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au fost notaţi cel puţin cu 5 la fiecare dintre acestea, obţinând cel puţin media 6 la probele scrise, a precizat Ministerul Educaţiei.
Numărul candidaţilor este în scădere. Anul trecut, pentru susţinerea probelor scrise s-au înscris 133.663 de candidaţi, iar în anul 2020 s-au înscris 155.639 de candidaţi în prima sesiune.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro