Philip Morris, investiţie de 1 miliard de euro în România; impact economic anual de 927 mil de euro; taxe anuale plătite la stat de 2,6 mld. de lei

Autor: Robert Manea Postat la 09 martie 2023 102 afişări

Philip Morris, investiţie de 1 miliard de euro în România; impact economic anual de 927 mil de euro; taxe anuale plătite la stat de 2,6 mld. de lei

Philip Morris International, una dintre cele mai mari companii din industria tutunului şi în cercetarea şi dezvoltarea produselor fără fum la nivel global, a investit peste 1 miliard de dolari în România.

Compania a avut un impact economic anual de peste 927 milioane de euro, adică 0,38% din PIB-ul României.

Taxele şi impozitele plătite anual s-au ridicat la o valoare de 2,6 miliarde de lei, adică 1,15% din bugetul de stat.

„Ne transformăm din temelii dintr-o companie lider global în industria tutunului într-o companie care dezvoltă produse fără fum, fundamentate ştiinţific, cum este IQOS. În această  transformare, România joacă un rol esenţial, iar acest lucru se reflectă în investiţia de peste 1 miliard de dolari la nivel local, din care 600 de milioane de dolari au transformat fabrica PMI din Otopeni într-una dintre cele mai moderne unităţi de producţie din lume.” – Mircea Scăunaşu, director general, Philip Morris România.

În 1993, Philip Morris a înfiinţat filiala locală, iar în 1997 a demarat construcţia fabricii din Otopeni, etapă ce a fost finalizată în anul 2000.

Din 2017 aceasta a fost transformată într-o fabrică de ultimă generaţie pentru produsele din tutun încălzit, în urma unei investiţii de 600 milioane de dolari.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
philip morris,
romania,
impact,
investitie

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.