Populaţia rezidentă a României s-a redus în 2020 cu 142.600 de persoane. Care e principala cauză

Autor: Roxana Rosu Postat la 30 august 2021 1912 afişări

Populaţia rezidentă a României s-a redus în 2020 cu 142.600 de persoane. Care e principala cauză

Populaţia rezidentă a României sa redus în 2020 cu 142.600 de persoane, ajungând la 19,1 milioane locuitori la începutul acestui an, principala cauză a acestui scăderi fiind sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depăşind numărul născuţilor-vii cu 120.273 persoane), INS.

Populaţia oraşului, precum şi cea de sex feminin sunt majoritare (53,6%, respectiv 51,0%). În zonele urbane trăiesc 10.2 milioane de persoane, în scădere cu 1,6%. În totalul populaţiei, femeii şi fetele prezintă 9,7 milioane de persoane, cu 0,7% mai trebuie decât în ​​2020.

Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 123,9 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populaţia vârstnică de 65 ani şi peste şi populaţia tânără de 0-14 ani ajungând la 715.000 persoane (3 , 7 milioane de persoane faţă de 2,99 milioane de persoane), în creştere faţă de 630.000 de persoane la 1 ianuarie 2020.

Raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53,0 la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 de persoane adulte.

Soldul migraţiei internaţionale temporare de lungă durată a fost negativ (- 28 825 persoane).

Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 1 ianuarie 2020 remarcându-se  creşterea ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 120,8 (la 1 ianuarie 2020) la 123,9 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (la 1 ianuarie 2021).

Ponderea populaţiei de 0-14 ani în total populaţie a înregistrat o scădere de 0,1 puncte procentuale (de la 15,7% în 2020 la 15,6% la 1 ianuarie 2021), în timp ce ponderea populaţiei de 65 ani şi peste în total populaţie a înregistrat o creştere de 0,4 puncte procentuale (de la 18,9% în 2020 la 19,3% la 1 ianuarie 2021).

Astfel, raportul de dependenţă demografică a crescut de la 53,0 (la 1 ianuarie 2020) la 53,6 persoane tinere şi vârstnice la 100 persoane adulte (la 1 ianuarie 2021).

România continuă să fie o ţară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducătorilor populaţiei ţării. Soldul migraţiei internaţionale în anul 20 20 a fost negativ, numărul emigranţilor depăşind numărul imigranţilor cu aproape 29 mii persoane.

În cursul anului 2020, bărbaţii au emigrat într-o proporţie mai mare decât femeie (54,1%). Şi în rândul imigranţilor, bărbaţii au fost majoritari (60,5%).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
populatie,
crestere,
scadere,
negativ
0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori