Preţurile apartamentelor au depăşit în februarie 1.000 euro/metru pătrat pentru prima dată în 4 ani
Preţurile apartamentelor scoase la vânzare la nivel naţional au crescut în februarie cu 4,5% faţă de ianuarie şi cu 9,8% raportat la februarie anul trecut, preţul mediu fiind de 1.015 de euro/metru pătrat util, prima dată în patru ani peste pragul psihologic de 1.000 de euro, potrivit Imobiliare.ro.
"După un avans de 2,1% în luna ianuarie, preţurile apartamentelor scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) au consemnat în februarie un salt de 4,5%, ajungând astfel să depăşească pragul psihologic de 1.000 de euro pe metru pătrat util - sub care s-au situat începând din mai 2012. Astfel, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, preţul mediu cerut de vânzători se situează în prezent la 1.015 euro pe metru pătrat, faţă de 971 de euro pe metru pătrat la finele lunii trecute; valoarea actuală este cu 9,8% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 924 euro pe metru pătrat. În toate marile oraşe analizate au avut loc creşteri de preţ, iar Bucureştiul conduce în clasamentul scumpirilor din ultima lună", potrivit datelor furnizate de portalul de anunţuri imobiliare.
n Bucureşti, pretenţiile vânzătorilor s-au majorat cu 3,3% în februarie, de la 1.054 la 1.089 de euro pe metru pătrat utill, şi cu 5,3% în ultimele 12 luni.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro