Craciun fericit!

Preţurile de consum au urcat în martie cu 0,4%. Rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,8%

Autor: Raluca Ghinea Postat la 10 aprilie 2015 63 afişări

Preţurile de consum au crescut în martie cu 0,4% faţă de februarie, iar rata anuală a inflaţiei a ajuns la 0,8%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,1%, însă preţurile la mărfurile nealimentare s-au apreciat cu 1,2%, iar tarifele serviciilor cu circa 1,6%, potrivit datelor INS.

Determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC), creşterea lunară a fost de 0,5%. Preţurile alimentelor au urcat cu 0,3%, ale mărfurilor nealimentare cu 0,6%, iar costurile serviciilor cu aproape 0,2%.

"Creşterea medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (aprilie 2014 - martie 2015) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2013 - martie 2014), calculată pe baza IPC, este de 0,9%. Determinată pe baza IAPC, creşterea este de 1,2%", se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

În martie, faţă de luna precedentă, cele mai mari scumpiri au avut loc la citrice şi fructe meridionale - 5%, fructe şi conserve din fructe - 3%, legume şi conserve de legume - 1,8%, iar la categoria alte legume şi conserve creşterea preţurilor a fost de 2,2%.

Pe de altă parte, ouăle s-au ieftinit cu 4,7%, fasolea boabe şi alte leguminoase cu 1%, carnea de porc şi zahărul cu 0,2%, iar făina, cartofii şi telemeaua de vacă au avut o scădere de preţ de 0,1%.

La mărfurile nealimentare, preţurile combustibililor au urcat cu 2%, tutunul şi ţigările cu 1,4%, singura ieftinire, însă nesemnificativă, regăsindu-se la autoturisme şi piese de schimb, cu 0,02%.

Costurile serviciilor de apă, canal şi salubritate au avansat cu 0,5%, iar pentru îngrijiri medicale, igienă şi cosmetică şi confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte au urcat cu 0,3%.

În schimb, cazarea la hoteluri a fost mai ieftină cu aproape 0,1%, iar pentru transportul interurban rutier tarifele au scăzut cu 0,04%, iar la chirie cu 0,02%.

Comparativ cu decembrie anul trecut, preţurile s-au scumpit la alimente cu 1,4%, la mărfurile nealimentare cu 1,2%, iar serviciile au fost mai scumpe cu 0,6%.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat săptămâna trecută că traiectoria inflaţiei va influenţa deciziile următoare ale Consiliului de Administraţie al BNR privind politica monetară, însă acestea depind şi de alţi factori, precum deciziile de politică fiscală.

Potrivit viceguvernatorului Bogdan Olteanu, deciziile de politică monetară ale BNR vor fi bazate în viitor mai mult pe proiecţiile pe termen lung privind inflaţia şi mai puţin pe scăderile temporare de preţuri.

El a afirmat că banca centrală va adopta o politică de aşteptare şi de ancorare a inflaţiei, concentrându-se pe contracararea unor potenţiale efecte de runda a doua ca urmare a tăierilor de taxe.

BNR a modificat în scădere prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 2,2% la 2,1% şi are o estimare de 2,4% pentru inflaţia de la sfârşitul anului 2016.

În februarie, rata anuală a inflaţiei a scăzut la un minim istoric de 0,4%, pe fondul ieftinirii preţurilor la alimente şi energie.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
INFLAŢIE,
MARTIE 2015,
/actualitate/preturile-de-consum-au-urcat-in-martie-cu-0-4-rata-anuala-a-inflatiei-a-ajuns-la-0-8-14116590
14116590
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.