Primarii, depăşiţi de poleiul din Capitală: E ca la cutremur, nu am văzut în viaţa mea aşa ceva
Primăriile din Bucureşti sunt depăşite de poleiul depus în aceste zile în Capitală, mai ales în ceea ce priveşte ruperea copacilor. Primarul sectorului 1 compară această situaţie cu una în caz de cutremur şi spune că nu a văzut niciodată un astfel de fenomen.
„La ora aceasta, avem toţi oamenii în teren, pentru că sunt sunt 230 de copaci sau crengi rupte. Nu avem cum să toaletăm acum copacii care cad şi nici nu are legătură cu faptul că dacă ar fi fost toaletaţi din timp nu ar fi căzut, pentru că acum s-au prăbuşit copaci perfect sănătoşi. Noi abia intervenim să-i luăm pe cei care cad. Este un fenoment natural pe care nu-l putem controla. Este ca la un cutremur. Nu am văzut în viaţa mea aşa ceva. La noi în sector sunt cei mai mulţi copaci”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Tudorache, primarul sectorul 1 al Capitalei.
În sectorul 4 al Capitalei, autorităţile încearcă să limiteze efectele căderilor de copaci, toaletând în prezent arborii cu risc mare de prăbuşire, respectiv cei cu crengile foarte aplecate.
„În sectorul 4 acţionăm cu peste 200 de oameni la ora actuală şi cu 35 de utilaje, iar colegii vor rămâne şi peste noapte să încerce să limiteze efectele acestui fenomen meteo. Până la ora actuală, am avut peste 100 de sesizări, însemnând 40 de maşini uşor avariate şi 60 de arbori căzuţi. În acest moment, mă aflu la o acţiune în care colegii mei toaletează arborii cu crengile mai aplecate, în zonele cu maşini parcate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, viceprimarul sectorului 4, Andrei Trocan.
Citiţi mai multe pe mediafax.ro.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro