Primul raport asupra cauzelor prăbuşirii zborului MH17, publicat la ora 11.00
Un prim raport, foarte aşteptat la o lună şi jumătate de la prăbuşirea zborului MH17, asupra cauzelor catastrofei care a costat viaţa a 298 de persoane urmează să ridice o parte a vălului de pe ceea ce s-a întâmplat pe 17 iulie în spaţiul aerian ucrainean.
Acest raport intermediar urmează să prezinte primele concluzii ale Biroului de Anchetă pentru Securitate (OVV), care conduce şi coordonează echipele internaţionale.
Aceste concluzii vor avea avea la bază elemente provenind din cutiile negre ale avionului, fotografii, înregistrări video sau date furnizate de autorităţi în domeniul aerian.
Inspectorii olandezi care au redactat acest raport nu s-au dus la locul prăbuşirii, în estul Ucrainei, estimând că nu le este asigurată securitatea. În schimb, anchetatorii ucraineni s-au deplasat pentru o scurtă perioadă de timp la faţa locului.
"Este întru totul posibil să tragi primele concluzii pertinente fără să fi fost la faţa locului", a declarat pentru AFP Sara Vernooij, o purtătoare de cuvânt a OVV.
"O anchetă complementară" va fi necesară înainte de publicarea raportului final, aşteptat în vara lui 2015.
Primul raport urmează să fie publicat marţi, la ora 8.00 GMT (11.00, ora României).
Pe 17 iulie, un avion de tip Boeing 777 aparţinând companiei Malaysia Airlines care avea la bord 298 de persoane, dintre care care 191 erau olandezi, a decolat la scurt timp după ora 10.00 GMT (13.00, ora României) de pe Aeroportul Amsterdam-Schiphol cu destinaţia Kuala Lumpur.
Câteva ore mai târziu, zborul MH17 s-a prăbuşit în apropiere de satul Grabove, în regiunea Doneţk, într-o zonă controlată de către rebeli separatişti proruşi.
- "Situaţie complexă"
Kievul şi Occidentul i-au acuzat pe separatiştii proruşi că sunt responsabili de tragedie, iar Moscova şi insurgenţii acuză Kievul.
"Anchetăm asupra cauzelor accidentului şi nu asupra responsabilităţilor", a subliniat Vernooij.
În urma catastrofei, cadavrele majorităţii victimelor au fost transportate în Olanda, pentru a fi identificate. Aproape 200 dintre ele au fost identificate.
Unda de şoc pe care a provocat-o drama i-a determinat pe europeni, anterior divizaţi şi reticenţi, să adopte, împreună cu Statele Unite, sancţiuni economice vizând Rusia, măsuri fără precedent de la Războiul Rece încoace.
Acorduri internaţionale prevăd, în mod normal, prezentarea unui raport interimar la 30 de zile de la mometul când catastrofa a avut loc, însă "situaţia complexă" din Ucraina a întârziat activitatea anchetatorilor.
Cutiile negre au fost analizate în Anglia, de către Biroul britanic de anchetă pentru accidente aeriene. Conducerea anchetei asupra cauzelor accidentului a fost încredinţată Olandei.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro