Reprezentanţa CE în România, ironică la adresa lui Dăncilă: Deci ăştia au fost la vot
Reprezentanţa Comisiei Europene în România a postat un mesaj ironic la adresa Vioricăi Dăncilă, după ce liderul PSD a spus „ăştia”, referindu-se la românii din străinătate. Instituţia a postat o imagine cu o pisică care citeşte un ziar şi mesajul „Deci ăştia au fost la vot”.
„ 71% dintre români cred că România a avut de câştigat în urma aderării la Uniunea Europeană, arată Eurobarometrul 89.2 al Parlamentului European”, se arată în postarea de pe Facebook a Reprezentanţei României în România.
Instituţia a postat şi o imagine cu o pisică care citeşte un ziar, imagine care conţine şi mesajul „Deci ăştia au fost la vot”.
Liderul PSD a declarat, duminică seară că a spus „ăştia” pentru a evidenţia expresia folosită de Klaus Iohannis în discursurile sale când face referire la evrei sau PSD-işti.
„Am postat pe Facebook de ce am spus -ăştia-, a fost de fapt expresia lui Klaus Iohannis. Am făcut atunci referire la nişte evrei şi la PSD-işti ăştia, şi probabil nu am fost eu destul de clară şi alţii au scos din context. Eu nu mi-aş fi permis să jignesc nici românii din diaspora, nici pe altcineva, pentru că dacă aţi văzut în acest an, sau atât timp cât am fost implicată în politică, nu am adresat jigniri nimănui. Pentru că sunt omul care crede că politică încă trebuie făcută pe argumente şi nu pe jigniri, nu pe un discurs extremist, nu pe ura, pe dezbinare, dar probabil va mai trece timp până când vom reveni la acest mod de a face politică”, a spus Dăncilă, la Antena 3.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro