Şi-au lăsat baltă joburile ca să vândă cârnaţi. În doi ani au depăşit suta de mii de euro
Doina şi Liviu Oprea, un cuplu din Bucureşti au hotărât în vara lui 2011 să renunţe la joburile full time pentru a-şi deschide o băcănie în centrul Capitalei. „Băcănia cu suflet” sau „Donia” a cunoscut un avans puternic anul trecut, reuşind să îşi consolideze poziţia pe piaţa băcăniilor din Bucureşti şi să dubleze vânzările. Băcănia soţilor Oprea a avut afaceri de aproximativ 120.000 de euro în 2013, de două ori mai mult faţă de anul anterior.
Impulsionaţi de dorinţa de a aduce în Bucureşti o parte din mâncarea autentică românească, aşa cum este aceasta în Maramureş sau Bucovina, soţii Oprea au investit 15.000 de euro în conceptul băcăniei. Atmosfera prietenoasă din băcănie a atras, în ultimii doi ani, clienţi variaţi, de la pensionari la manageri.
“La noi nu se găsesc înlocuitori de mâncare şi băutură, ci produse naturale, autentice, al căror gust poate nici nu este cunoscut de multe persoane. Întrucât ne pasă de sănătatea noastră şi a clienţilor noştri, am ales să avem la vânzare numai preparate tradiţionale, atestate, de la gospodării sau mici producători locali”, a declarat Liviu Oprea, manager Băcănia cu suflet.
Printre cel mai bine vândute produse în cadrul băcăniei se numără mezelurile (pastramele de raţă, gâscă şi crap, rulada de iepure sau vită, muşchiul perpelit şi parizerul oltenesc, slănina), brânzeturile maturate sau caşurile de capră cu diverse adaosuri, precum mărarul sau prazul, şi vinurile de la Crama Oprişor, Casa Isărescu, ale Aureliei Vişinescu, Davino de la Dealu Mare etc.
Referitor la cine trece pragul Băcăniei cu suflet, acesta a adăugat că un sfert sunt clienţi companii, în timp ce restul sunt persoane fizice.
Pentru a răspunde cerinţelor acestora, băcănia îşi propune ca în 2014 să folosească şi o bucătărie unde să poată pregăti propriile prăjituri şi plăcinte de casă, dar şi cozonaci.
Băcănia cu suflet a luat naştere în decembrie 2011, ca o afacere de familie a soţilor Doina şi Liviu Oprea. Cu un design tradiţional, din lemn, băcănia este formată din trei încăperi: una cu băuturi tradiţionale românesti, cealaltă cu produse alimentare tradiţionale şi ecologice, precum mezeluri şi dulceţuri, iar ultima cu accesorii tradiţionale de design interior – farfurii pictate manual şi vase din fontă ce readuc în prezent obiceiurile de gătit ale altădată. Produsele din Băcănia cu suflet sunt tradiţionale, atestate, majoritatea lor provenind exclusiv din România, din gospodării particulare sau de la mici producători.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro