Siria se plânge la ONU de vizite "ilegale" ale lui Bernard Kouchner şi John McCain
Siria s-a plâns la ONU de faptul că mai multe personalităţi politice, între care fostul ministru francez Bernard Kouchner, ar fi "intrat ilegal" pe teritoriul său şi le-a cerut ţărilor de origine ale acestora să contribuie la încetarea acestei "încălcări flagrante".
Într-o scrisoare din data de 24 decembrie, ambasadorul sirian la ONU Bachar Jaafari îl menţionează şi pe influentul senator american John McCain. Acesta din urmă a trecut în mai 2013 din Turcia în Siria pentru a se întâlni timp de câteva ore cu şefi rebeli sirieni.
Kouchner, fost ministru de Externe, a vizitat în noiembrie zone kurde din nordul Siriei, "fără ca Guvernul sirian să ştie", se arată în scrisoare.
Damascul consideră că guvernele ţărilor de origine ale acestor persoane sunt "responsabile" de "încălcarea suveranităţii sale".
Scrisoarea, distribuită celor 15 state membre ale Consiliului, solicită ca secretarul general ONU Ban Ki-moon şi Consiliul să "exercite presiuni asupra acestor guverne pentru a lua imediat măsurile necesare împotriva cetăţenilor lor care au intrat ilegal în teritoriul sirian".
Ambasadorul sirian mai menţionează vizite efectuate în decembrie 2014 de Peter Galbraith, fost ambasador american în Croaţia, şi în septembrie 2013 de Walid al-Tabtaba'i, fost membru al Parlamentului kuwaitian.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
-
Ce mai face George Soros la 94 de ani, „inamicul public" numărul 1 din România. Cine este Alexander Soros, urmașul lui, care a fost decorat de fostul președinte american Joe Biden în locul tatălui său. Scott Bessent, mâna dreaptă a lui Soros, alături de care a prăbușit lira sterlină, e acum ministru de Finanțe în SUA
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro