Steen Jakobsen: "Uitaţi de companiile controlate de stat, de corporaţii”

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 07 noiembrie 2014 191 afişări

Steen Jakobsen, economistul şef al băncii daneze Saxo Bank, instituţie fondată în 1992, în cadrul Business Club. Finanţistul a avut un discurs presărat cu glume, relaxat, dar nota de pesimism s-a simţit la tot pasul din prisma previziunilor prezentate.

În opinia lui, orice economie mică, aşa cum este a României, este un bun studiu de caz al principiului Pareto, care spune că în multe evenimente, 80% dintre efecte sunt produse de 20% din cauze. De pildă, 80% din volumul creditelor este atras de 20% dintre companii şi instituţii financiare; 80% din populaţie deţine 80% din bogăţie; 80% din numărul locurilor de muncă este generat de companiile mici şi mijlocii. În plus, în acest moment sunt 20 de milioane de şomeri în Europa; 80% din economia mondială trebuie să crească pentru a susţine restul de 20%. Mai mult, ”<pariind> pe numai 20% va ridica riscul de japonizare la 80%. Dar deja ne aflăm, în Europa, în procesul de japonizare, pentru că nu am făcut absolut nimic pentru a evita acest lucru”. Pentru a evita colapsul, fiecare ţară ar trebui să uite de cele mai mari 20% dintre companii şi să se concentreze pe întreprinderile mici şi mijlocii. ”În cazul României, uitaţi de companiile controlate de stat, de corporaţii”.

Danezul a mai prezentat în cadrul evenimentului şi modelul economic pe care l-a denumit Triunghiul Bermudelor şi pentru care spune, mai în glumă mai în serios, că aşteaptă premiul Nobel. Teoria economică pe care a creat-o evidenţiază că este un paradox ca în acelaşi ciclu economic să se regăsească deopotrivă 1. record pe pieţele bursiere; 2. record al ratei şomajului; 3. rate record în ce priveşte lipsa de creştere economică şi scăderea productivităţii.

Sectorul public înghite felii din ce în ce mai consistente din economie, în orice ţară din lume, or acest lucru nu este deloc sănătos, devreme ce sectorul privat este cel ce generează slujbe. Democraţia funcţionează doar atât timp cât mai puţin de 51% din PIB se datorează sectorului public.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
companii,
Saxo Bank,
Seen Jakobsen,
economist
/actualitate/steen-jakobsen-uitati-de-companiile-controlate-de-stat-de-corporatii-13510012
13510012
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.