Surpriză de la Finanţe: Suma colosală care s-a cheltuit în decembrie, faţă de restul anului
Ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa: Deficitul bugetar pe 2017 a fost de 2,96% din PIB pe cash.
Ministrul finanţelor Ionuţ Mişa a susţinut ieri că deficitul bugetar a fost în 2017 de 2,96% din PIB pe cash şi 2,8% din PIB pe ESA.
Un deficit pe cash de 2,96% din PIB, la un PIB estimat de 842 de miliarde de lei, înseamnă 25 de miliarde de lei, ceea ce confirmă că Finanţele au cheltuit în decembrie 15 miliarde de lei peste venituri, întrucât, la 11 luni din an, deficitul bugetar era de 1,2% din PIB (10,2 mld. lei).
Deficitul cash estimat la începutul anului 2017 era de 24,1 mld. lei, dar cum PIB-ul a crescut peste aşteptări şi suma prevăzută ca deficit a crescut. Mai mult, un deficit cash peste deficitul ESA înseamnă că Finanţele au făcut unele plăţi anticipate. În 2016, deficitul cash a fost de 2,4% din PIB, dar ulterior Comisia Europeană a arătat că deficitul ESA a fost de 3% din PIB, ceea ce înseamnă că nu fuseseră făcute unele plăţi angajate.
Prin urmare, Finanţele au procedat şi în acest an cum au procedat şi în anii trecuţi. Au lăsat unele plăţi în decembrie pentru a se încadra în deficitul bugetar de 3% din PIB şi au cheltuit în funcţie de acest prag.