Tabletele româneşti, pe val
Anul trecut în România s-au vândut aproximativ 550.000-600.000 de tablete, de trei ori mai mult decât în 2012, iar tendinţa de creştere va continua şi pe parcursul acestui an, urmând ca piaţa de profil să ajungă la 750.000-800.000 sau chiar un milion de unităţi, potrivit estimărilor principalilor producători români de tablete - Allview, Evolio şi E-Boda, care deţin aproape jumătate din piaţa locală.
"Piaţa locală de tablete a evoluat în 2013 în zona de 550.000 de unităţi vândute. În anul 2014 se va păstra cu certitudine un trend ascendent, fiind primul an în care creşterea se va diminua până la un procent format din două cifre, practic fiind primul semnal al faptului că ne îndreptăm către o maturitate a pieţei. Ceea ce preconizez este că vom evolua într-o piaţă de 750-800.000 de unităţi cu o valoare aproximativă de 100 milioane euro", spune Alin Nişcov, directorul de vânzări al companiei Visual Fan din Braşov, care comercializează smartphone-uri şi tablete sub brandul Allview.
Allview a avut în 2013 o cotă de piaţă de 20%, Visual Fun livrând pe piaţa internă 110.000 de tablete în valoare de 10 milioane euro. Compania a vândut pe pieţele internaţionale 15.000 de tablete. În 2012, Visual Fan a înregistrat o cifră de afaceri de 7,7 milioane euro, de aproape patru ori mai mare faţă de 2011, când a raportat venituri de 2,1 mil. euro.
Liviu Nistoran, director general şi proprietar al grupului Televoice, care oferă diferite produse electronice sub brandul Evolio, este însă mai optimist atât în ceea ce priveşte numărul de unităţi de tablete vândute în 2013 şi valoarea acestora, cât şi în ceea ce vizează evoluţia pieţei de profil de anul acesta.
"Estimăm că piaţa locală de tablete s-a situat cu puţin peste 600.000 de unităţi vândute în 2013, valoarea pieţei situându-se în jurul valorii de 100 de milioane de euro. Ne aşteptăm ca piaţa tabletelor să crească în 2014, ca număr de unităţi ajungând la aproximativ un milion de unităţi, iar valoarea situându-se la 150 milioane euro", spune Nistoran.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro