TP-LINK intră pe noi segmente de piaţă: prize inteligente şi boxe portabile
TP-LINK îşi extinde portofoliul de produse disponibile pe piaţa din România cu dispozitive pentru locuinţe inteligente cum este cazul prizei cu Wi-Fi HS110, produse audio – boxa portabilă cu Bluetooth Groovi Ripple şi routerul 4G LTE Wi-Fi avansat – M7300.
Priza inteligentă HS110 poate fi controlată de la distanţă cu ajutorul smartphone-ului, prin aplicaţia Kasa. Astfel, orice dispozitiv electric sau electronic conectat la priza electrică inteligentă poate fi pornit/oprit în timp real sau la anumite ore prin funcţia de programare. Totodată, permite monitorizarea consumului de energie şi optimizarea acestuia prin faptul că oferă informaţii detaliate legate de intervalele în care au fost dispozitivele conectate în priza inteligentă şi cât aconsumat fiecare. Nu în ultimul rând, dispozitivul este compatibil cu Amazon Echo, aplicaţie ce permite controlul vocal al dispozitivului. Priza este disponibilă în magazine la preţul recomandat de 149 de lei (TVA inclus).
TP-LINK anunţă, de asemenea, disponibilitatea primei boxe audio portabile din portofoliul său – Groovi Ripple are o putere de 4W şi foloseşte tehnologia RealSound. Boxa are un acumulator Li-Ion cu o capacitate de 750mAh ce asigură o autonomie de până la 4 ore şi se reîncărcă prin micro-USB în aproximativ două ore. Boxa se conectează la smartphone sau orice alt dispozitiv mobil prin tehnologia Bluetooth 4.0, redând conţinutul audio de la o distanţă de până la 20 de metri. Boxa poate fi achiziţionată din magazinele de profil la preţul recomandat de 199 de lei (TVA inclus).
Compania adaugă un nou dispozitiv la gama MiFi – routerul 4G LTE avansat, compatibil cu toate frecvenţele 4G utilizate de operatorii din România (inclusiv TDD/2600 MHz/banda 38 şi FDD), capabil de rate de download de până la 150Mbps. Dispozitivul are un acumulator de 2000mAh care îi asigură o autonomie de până la 10 ore pentru a partaja conexiunea cu până la 11 dispozitive(10 Wi-Fi + 1 prin cablu USB). Dispozitivul este prevăzut cu slot pentru card microSD de până la 32GB. Produsul este disponibil la preţul recomandat de 570 de lei (TVA inclus).
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro