Transportul lemnului pe drumurile forestiere în timpul nopţii ar putea fi interzis
Transportul lemnului pe drumurile forestiere în timpul nopţii ar putea fi interzis, iar amenzile pentru contravenţii silvice ar putea creşte, potrivit unui proiect de lege aprobat de Guvern, a anunţat, joi, ministrul delegat pentru Ape şi Păduri Lucia Varga.
Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.
Astfel, lemnul nu mai poate fi transportat pe drumurile forestiere între orele 22.00 şi 5.00, când se aplică ora de vară, şi între orele 19.00 şi 7.00, în perioada aplicării orei de iarnă, iar încălcarea acestei prevederi se poate pedepsi inclusiv cu confiscarea mijloacelor de transport, a spus Varga, joi, într-o conferinţă.
Totodată, în urma modificărilor aduse, avizul de însoţire pentru transportul materialelor lemnoase este valabil maxim 48 de ore de la plecarea transportului, faţă de 72 de ore în legea actuală, iar transportul masei lemnoase fără aviz de însoţire sau cu aviz de însoţire exprirat este sancţionat cu cea mai mare amendă, de 15.000 de lei.
Valoarea amenzilor a crescut de două până la cinci ori, a mai spus ministrul.
Totodată, prin actul normativ, pot aplica sancţiuni, pe lângă angajaţii din inspectoratele teritoriale de regim silvic şi de vânătoare (ITRSV), şi celelalte entităţi cu drept de control în domeniu: ofiţeri şi agenţi din Poliţia Română, Poliţia de Frontieră, Jandarmeria Română şi angajaţii Romsilva şi din cadrul ocoalelor private care au atribuţii de pază şi inspecţie.
Proiectul de lege a fost transmis Parlamentului spre a fi dezbătut în regim de urgenţă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro