♦ Adoptarea unei datorii comune la nivelul statelor UE ar putea debloca fonduri semnificative pentru finanţarea infrastructurii energetice ♦ Tranziţia energetică nu va fi un proces liniar, ci unul caracterizat de fluctuaţii, regrese şi salturi înainte ♦ Gazul va continua să joace un rol în mixul energetic, pentru o perioadă mai îndelungată de timp ♦ Fiecare stat are un punct de pornire diferit şi un drum diferit, chiar dacă avem acelaşi scop ♦ Este imperativ ca România să-şi construiască propria securitate energetică.

Tranziţia energetică la nivelul Europei se conturează ca un demers ambiţios, dar plin de contraste, în care avansul regenerabilelor şi desprinderea de gazul rusesc sunt neutralizate în parte de costuri ridicate, disparităţi regionale şi necesitatea unor soluţii temporare care să menţină industria europeană competitivă faţă de rivalii de pe alte pieţe.

Deşi emisiile nete de gaze cu efect de seră din UE au scăzut cu 37% până în 2023 faţă de 1990, conform datelor European Environment Agency (EEA) şi CE, progresele variază semnificativ între statele membre, iar costurile pentru atingerea ţintelor climatice s-ar putea dovedi mult mai mari decât estimările iniţiale.

Un document al Comisiei Europene, citat de Financial Times, arată că atingerea obiectivului de emisii nete zero până în 2050 va necesita investiţii anuale de aproximativ 1,5 trilioane de euro începând din 2031.

„Realitatea economică începe să prindă din urmă ambiţiile politice”, notează FT, subliniind că lipsa de coordonare între statele UE, concurenţa industrială cu SUA - unde costurile energiei sunt mai mici - şi cu China - care domină lanţurile de aprovizionare pentru tehnologii curate - accentuează urgenţa, iar fără o reevaluare pragmatică a priorităţilor, tranziţia energetică europeană riscă să se trasforme într-un ideal, mai degrabă decât într-o realitate palpabilă.

Care ar fi soluţiile?

Experţi în domeniu, precum Marcin Lewenstein, innovation officer la EIT InnoEnergy, susţin că măsura unei datorii comune la nivelul statelor UE ar putea debloca fonduri masive pentru a finanţa infrastructura energetică necesară tranziţiei, reducând presiunea asupra bugetelor statelor şi stimulând investiţiile private.

„Statele Unite şi China pot concura mult mai eficient în privinţa preţurilor la energie, ceea ce plasează Europa într-un dezavantaj semnificativ din punct de vedere industrial. Cred că Europa va trebui să accepte necesitatea emiterii unei datorii comune, măsură care ar putea finanţa sectoare strategice ale economiei, începând cu investiţiile în apărare şi extinzându-se spre transformarea industrială şi asigurarea autonomiei europene în sectoare critice – fie că vorbim de energie, materii prime esenţiale sau alte resurse vitale pentru supravieţuirea economică a continentului”, spune Marcin Lewenstein.

În opinia sa, tranziţia energetică nu va fi un proces liniar, ci unul caracterizat de fluctuaţii, regrese şi salturi înainte, ceea ce va impune un grad mai mare de adaptabilitate. Iar unul dintre aspectele de care Europa trebuie să ţină cont este că, în ciuda eforturilor de a renunţa la combustibilii fosili, gazul natural va continua să joace un rol în mixul energetic, pentru o perioadă mai îndelungată de timp. „Nu sugerez că gazul va reveni în prim-plan, dar în comparaţie cu alţi combustibili ai viitorului, acesta oferă flexibilitate şi necesită investiţii iniţiale mai reduse, ceea ce poate fi esenţial pentru menţinerea costurilor pe care ni le-am stabilit în procesul de tranziţie”.

Disparităţile regionale în tranziţia energetică a Europei sunt evidente: în timp ce ţări precum Germania şi Danemarca accelerează adoptarea energiei eoliene şi solare, state din Europa de Est, precum Polonia, rămân încă puternic dependente de cărbune, în timp ce România, deşi beneficiază de un mix energetic diversificat, întâmpină dificultăţi în atragerea investiţiilor.

„Ne aflăm într-un moment în care fiecare stat are un punct de pornire diferit şi un drum diferit, chiar dacă avem acelaşi scop. Impactul climatic ne afectează zilnic, deci trebuie să găsim răspunsurile corecte. Ce mi se pare important este să revenim la trei puncte pertinente: primul este să fim pragmatici; al doilea este să vedem cum putem planifica în etape drumul spre net zero; iar al treilea este să profităm de atuurile pe care le are fiecare stat. În cazul României, vedem un viitor în care gazul şi electricitatea se combină pentru a realiza tranziţia energeticăß”, spune Nicolas Richard, CEO, Engie România.

În februarie, Comisia Europeană a decis să amâne prezentarea propunerii legislative privind obiectivul climatic pentru 2040. Executivul UE convenise să publice până la începutul lunii martie o modificare a legislaţiei climatice a blocului comunitar, împreună cu o strategie pentru consolidarea şi decarbonizarea industriilor europene aflate în dificultate.

Conform declaraţiilor oficialilor europeni, modificarea legislativă propusă ar formaliza recomandarea Comisiei din 2024, de a reduce emisiile nete de gaze cu efect de seră cu 90% până în 2040, comparativ cu nivelurile din 1990. Măsura este considerată esenţială pentru ca Uniunea Europeană să îşi atingă obiectivul de neutralitate climatică până în 2050, stabilit în cadrul programului Green Deal.

„Indiferent de orientarea politică, fie că eşti de partea drill, baby, drill, sau susţinător al decarbonizării, realitatea este că fiecare ţară, în acest moment, trebuie să-şi găsească propria securitate energetică”, a punctat Mark Beacom, CEO al Black Sea Oil & Gas (BSOG), la ZF Power Summit 2025.

Cu colosul american Carlyle în spate, BSOG a devenit al treilea cel mai mare producător de gaze din România, cu o pondere de 10% în total după începerea exploatării din perimetrul marin Midia Gas Development (MGD).

„Pentru România, este imperativ să-şi găsească propria securitate energetică. Unul dintre lucrurile pe care le are România, un lux, sunt resursele de gaze şi regenerabile”, a adăugat Mark Beacom.

În replică, Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, singurul producător local de petrol şi gaze din România şi cel mai mare producător integrat de energie din sud-estul Europei, susţine că tranziţia energetică rămâne un subiect constant de dezbatere în cadrul UE, în special în ceea ce priveşte durata acestui proces şi ritmul optim de implementare.

„Există o dezbatere constantă despre durata tranziţiei energetice. Care este ritmul potrivit pentru implementare? Dacă ne uităm la strategia noastră, din programul de investiţii de 11 miliarde de euro pe care l-am propus pentru perioada 2022-2030, 35% este alocat surselor de energie cu emisii reduse sau zero, iar 65% încă provine din combustibili fosili. Din acest 65%, o componentă majoră este reprezentată de gaz. Încercăm să reducem emisiile de carbon. În ceea ce priveşte cei 35% dedicaţi surselor de energie cu emisii reduse şi zero, am accelerat unele iniţiative şi am încetinit altele”

O provocare majoră, discutată deja la nivelul Comisiei Europene, se referă la gradul ridicat de reglementare, birocraţia excesivă şi complexitatea sistemului, factori care reduc competitivitatea la nivel global.

„Pentru ca industria să rămână competitivă, este esenţial să existe un mediu favorabil investiţiilor – o provocare majoră pentru România. Observăm o scădere a producţiei, iar două aspecte esenţiale trebuie analizate: reglementările privind preţurile şi sistemul de impozitare. România are cea mai ridicată taxare a producţiei de gaze onshore din UE, ceea ce afectează semnificativ sectorul energetic. Deşi factorii geologici joacă un rol important, climatul investiţional este la fel de determinant. Taxarea excesivă, lipsa de predictibilitate şi absenţa unui dialog constant în procesul legislativ şi de reglementare sunt obstacole majore care trebuie abordate urgent”, spune Christina Verchere.

În 2024, investiţiile globale în energie verde au atins 2.000 de miliarde de euro, cu o concentrare semnificativă în China şi SUA. China a atras 800 de miliarde de euro, iar SUA 400 de miliarde.

Aproximativ o treime din această sumă a fost direcţionată către sursele regenerabile, iar o altă treime către electrificare, reflectând o tranziţie accelerată către soluţii sustenabile.

La nivel european, pentru prima dată, ponderea energiei solare în mixul energetic a depăşit cărbunele. De asemenea, energia eoliană a depăşit gazul, iar alături de combustibilii verzi, sursele regenerabile reprezintă acum aproape jumătate din totalul energiei utilizate în Europa.

„Tranziţia energetică este o realitate şi este calea pe care vom merge. Trebuie doar să fim pragmatici în alegerea următorilor paşi în acest program de decarbonizare” subliniază Cristian Buzan, Executive Vice President în cadrul ENGIE România. 

În final, rămâne de văzut dacă Europa va reuşi să îmbine obiectivele sale de mediu cu realităţile economice, astfel încât să transforme tranziţia energetică într-un proces sustenabil şi benefic pentru toate statele membre.