Un bărbat a denunţat o falsă tentativă de asasinare a lui Obama pentru a se răzbuna pe un coleg

Autor: Iuliana Enache Postat la 30 octombrie 2014 39 afişări

Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost acuzat, miercuri, că a denunţat o falsă tentativă de asasinare a preşedintelui american Barack Obama, pentru a se răzbuna pe colegul lui de apartament.

Juan Medina este acuzat că a sunat la poliţie la 29 august, afirmând că fostul lui coleg de apartament este în drum către New York, înarmat cu două puşti de asalt, pentru a-l ucide pe preşedinte, care la momentul respectiv se afla în vizită în această regiune.

Acuzarea afirmă că Medina a făcut acest lucru pentru a se răzbuna pe colegul lui deoarece acestea ieşea cu una dintre prietenele sale. La telefon, el s-a recomandat drept "Hassan" şi a dat adresa prietenului său din Connecticut (nord-est).

Bărbatul a fost arestat miercuri dimineaţa la Yonkers, o periferie a New York-ului, şi a compărut ulterior în faţa unui tribunal federal care l-a eliberat în schimbul unei cauţiuni de 25.000 de dolari.

Această falsă mărturie l-ar putea costa cinci ani de închisoare.

Presupusul suspect l-a denunţat la rândul lui la poliţie pe autorul acestei farse.

Abia după trei interogatorii cu Secret Service Medina a recunoscut că a sunat de pe o cartelă preplătită pe care ulterior a vândut-o.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
SUA,
OBAMA,
/actualitate/un-barbat-a-denuntat-o-falsa-tentativa-de-asasinare-a-lui-obama-pentru-a-se-razbuna-pe-un-coleg-13479112
13479112
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.