Vreţi să cumpăraţi un sat aflat pe malul Oceanului Atlantic? Tot satul costă mai puţin decât un apartament de lux din Bucureşti

Autor: Ioana Matei Postat la 29 septembrie 2019 24198 afişări

Vreţi să cumpăraţi un sat aflat pe malul Oceanului Atlantic? Tot satul costă mai puţin decât un apartament de lux din Bucureşti

Să vinzi o casă poate fi de-a dreptul dificil - imaginaţi-vă însă cât de greu este să vinzi un sat întreg. Acesta nu este însă doar un exerciţiu de imaginaţie: potrivit unui articol publicat de revista Fortune, agentul imobiliar Mark Adkinson, reprezentant al agenţiei imobiliare spaniole Galician Country Home, vrea să vândă până la 400 astfel de sate.

„Durează un an doar  asigurarea documentaţiei necesare procesului de vânzare. Lucrăm în prezent la vânzarea unui sat unde 24 de persoane deţin loturi de teren. Cum convingi 24 de persoane să ajungă la o înţelegere asupra vânzării?”, se întreabă retoric agentul imobiliar, în vârstă de 67 de ani, în interviul acordat revistei Fortune.

Adkinson şi-a început activitatea în domeniul imobiliarelor în urmă cu 15 ani, după ce şi-a renovat casa din Lugo şi a sesizat potenţialul din piaţă al unui agent imobiliar vorbitor de limba engleză. Originar din Manchester, Anglia, el a vândut până acum trei sate spaniole şi spune că lucrează în prezent la vânzarea a încă cinci.

„Am vândut un sat în urmă cu trei luni cu şase case şi opt hectare de teren, împreună cu o casă care are două căi de acces private spre plajă”, spune Adkinson. „Toate cele opt hectare erau deţinute de un bărbat în vârstă de 84 de ani. A fost visul lui să readucă satul la viaţă, dar nu a reuşit.” Un cuplu din Anglia a cumpărat satul menţionat

El spune că preţul de vânzare pentru un sat din Galicia porneşte de la puţin peste 280.000 de dolari, în contextul în care preţul mediu al unei locuinţe din această regiune se plasează în jurul a 250.000 de dolari (şi pe piaţa locală preţul unui apartament premium din Capitală poate avea o valoarea similară).

Potrivit Fortune, satele sunt mai ieftine fiindcă sunt în general goale şi construcţiile de acolo au nevoie de reparaţii serioase.

Aflată pe coasta Spaniei la Oceanul Atlantic, Galicia este o regiune montană bogată în vegetaţie, departe de plajele aflate pe coasta mediteraneană a Spaniei. Adkinson numeşte această regiune a cărei economie se bazează mai ales pe pescuit şi agricultură, drept „Spania necunoscută”.

Ca multe regiuni din Spania, mare parte din populaţia de aici a emigrat în America Latină între 1850 şi 1950, ca parte a unui exod format din 3,5 milioane de spanioli care au trecut Atlanticul spre a munci în fabricile din Argentina, Cuba sau Uruguay. Oamenii au continuat însă să emigreze şi în perioade mai recente: cele mai tinere generaţii spaniole migrează din Spania rurală spre marile oraşe spaniole, cât şi înspre alte state europene. Rata şomajului în rândul tinerilor de sub 25 de ani a ajuns atfel la 34.97%. În acelaşi timp, Spania are a doua cea mai scăzută rată a fertilităţii din UE, cu 1,31 de copii născuţi în medie de o femeie.

Potrivit lui Adkinson, cei care cumpără acum proprietăţi în astfel de regiuni retrase sunt persoane care vor să fugă din „cursa omului modern din oraşe”, cu vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani.„Sunt deseori persoane care sunt interesate să îşi schimbe stilul de viaţă şi să îşi crească poate copiii în natură, trăind din ceea ce cultivă”.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.